Lisboa-Cascais și drumul spre casă

Mai era o singură zi până la plecarea spre casă sau ziua cea mai lungă, cu două curse de avion, niciodată încercat vreodată. Undeva spre dimineață primisem un mesaj din partea companiei VUELING care recomanda să ne prezentăm mai devreme la controlul de securitate din aeroportul Lisboa. Cauza era o grevă de 48 de ore a personalului de securitate. Asta însemna că trebuia să-mi revizuiesc timpul de trezire și cel de plecare de la hotel, caz în care mi-am dat seama că singurul mijloc de transport viabil la ora 6, era taxi-ul. De ce? Pentru că Aerobus-ul începea programul la ora 7.30-7.40. Metroul la 6.30, dar trebuia să schimb magistralele de două ori până la aeroport. Deci singura șansa era taxi. 

Având deja decizia luată, am ieșit din camera de hotel, cu dorința de a vedea mai aproape Ponte 25 Abril și pentru că Lisboa Card încă mai era valabil până seara la orele 20.37, primul obiectiv pe listă era Mosteiro dos Jeronimos sau locul de adormire a lui Vasco da Gama și Louis de Camoes. O mănăstire deosebită, bogat ornată și aflată nu departe de Torre Belem. Ca să ajungeți acolo, ar trebui să mergeți spre Cais do Sodre capul metro al liniei Verde, de unde puteți să luați tramvaiul cel vechi sau cel nou. Stația este imediat în stânga cum ieșiți spre linia de tram și nu spre linia de feribot. Oricum indicatoarele sunt peste tot. Nu aveți cum să vă rătăciți. Am luat tramvaiul și apoi am coborât la Biblioteca Belem și aproape de depoul de tramvaie, ocazie cu, care am văzut cum sunt ținute mijloacele de transport, într-un vechi depou. Nu prea vedeți așa ceva prin România, unde toate mijloacele sunt ținute sub cerul liber al soarelui sau ploii. 

Pentru că ajunsesem prea devreme, undeva aproape de 9.30, am avut timp să mai fac o cercetare în jurul edificiului Mosteiro dos Jeronimos. Așa am descoperit că în partea stângă se află Museu Nacional de Arquelogia  și Museu de Marinha care în jurul lui, erau multe ancore expuse ale unor corăbii deopotrivă celebre sau nu. Ambele muzee împart spațiul împreună cu Mosteiro de Jenorimos și pentru că aveam card-ul Lisboa Card, intrarea am avut-o gratuită. Bineînțeles trebuia să te prezinți la casa de bilete și să arăți cardul iar apoi ți se elibera un bilet care era scanat la intrare. Este important de ținut minte aceste lucruri. 

Așteptând ora 10.00 când se deschideau toate cele 4 obiective, am avut o experiență neașteptată. Primul aspect este legat din nou de ce înseamnă un circuit și cum se fac circuitele în accepțiunea altor țări. Deci, cum spuneam, așteptam la rând cu toată lumea și am văzut un ghid care vorbea lb germană și un grup de turiști germani. Doamna respectivă a venit cu o paletă pe care era trecut un număr și a cerut grupului de turiști să se poziționeze în fața intrării în a putea vizita Mosteiro de Jeronimos. La câteva minute a sosit un alt grup, de data asta portughez și surpriza neplăcută, un ghid român. Christian Tour, Christian Tour vă rog să vă așezați aici după acest grup. Adică după grupul portughez. Însă așezarea a fost făcută nu la intrare în Jeronimos, ci în fața bisericii unde este îngropat Vasco da Gama. Vă întrebați de ce am adus aminte de asta? Pentru că, dacă grupul de turiști germani aveau timp să viziteze întregul complex, românii au fost duși, cum este și normal (la noi normalitatea este pe invers!) în locul unde intrarea era gratuită! Era de așteptat, la câți bani câștigă agențiile de turism din România pe seama turiștilor proști. Mi-a lăsat un gust amar și m-am felicitat că mi-am luat inima în dinți și mi-am făcut singur întreaga vacanță fără să mai îmi doresc să intru într-o agenție de turism de genul Omnia sau Christian Tour. Bye Bye! Am să pun doar o singură întrebare către toate agențiile de turism din țara noastră: cât vă costa să intrați într-un complex atât de mare să puteți vizita și altceva nu doar partea gratuită? Iar timpul. o să spuneți? Și as vrea să încerc să înțeleg pe acel ghid (femeie blondă cu ochelari de soare și plină de îngâmfare) cât i-a trebuit să învețe o minimă educație și să știe că împinsul unei persoane reprezintă o bădărănie nesimțită? De asta am avut parte și văzând cu ce personaje am de a face, am preferat să plec din Lisboa, după ce am vizitat întreg complexul, spre Cascais și Estoril, perla stațiunilor turistice la Oceanul Atlantic, ce rivalizează cu Coasta de Azur a Franței. 

Drumul spre Cascais a fost făcut din Cais do Sodre, cu aceleași trenuri al CP, însă pentru că era deja vineri, trenul era aproape supra plin și cei care mergeau la plajă, aveau tot ce le trebuia să se bronzeze. O franțuzoaică m-a întrebat dacă știu când ajunge trenul în Cascais. Tocmai ce descărcasem harta cu traseul și orele de plecare și de sosire. I-am arătat ce vroia să știe, apoi mi-a mai spus că sunt o persoană foarte informată dacă știu aceste lucruri. I-am răspuns că da, am acest defect. Mai târziu am văzut că era cu părinții ei în tren, cu o mamă care i s-a părut că mă uit prea mult la fata ei și a făcut rocada cu ea ca să stea lângă mine. Wow! adică ajunsesem și o persoană periculoasă! 

În Cascais există un loc numit Boca do Inferno (Gura Iadului) un loc interesant, unde stâncile sunt lovite frecvent de valurile Oceanului Atlantic. Acolo era din nou ținta mea. Plaja încă nu era în plan. De fapt nu cred că mi-am dorit să fac plaja. Am preferat să mă plimb pe malul Oceanului și să îmi ud picioarele, care deja nu le mai puteam mișca de bătături. Drumul spre Boca do Inferno este un drum interesant. Pe lângă coasta Atlanticului și pe lângă singura pistă de ciclism care este și într-un oraș turistic cum este Cascais. În drum spre Boca do Inferno am țintit un restaurant unde meniul era format numai din pește. Aveam să mă reîntorc și să mănânc un somon la grătar în detrimentul unui Bacalhau, peștele portughez. Dacă aveți drum prin Cascais, mergeți la Baía do Peixe, restaurant cu specific pescăresc. Am plătit pentru peștele meu 17 euro, lăsând totuși un bacșiș de până la 20 de euro. E drept că destul de greu te înțelegi cu ei în engleză. Mă refer la chelneri. În rest bon apetit! 

Uneori, în drum spre Boca do Inferno găseam mici golfulețe unde peștii înotau alături de înotători. Era distractiv să auzi din când în când țipete de fete care urlau că văd nu știu ce peștișor care se apropiau de ele. De ce te-ai mai băgat în apă dacă îți era frică de ei, doar tu îi mănânci pe ei, nu ei pe tine. Doar dacă era vorba de vreun rechin, atunci alta era discuția!

 

Cum seara se lăsa, venise momentul să ridic ancora și să mă reîntorc în Lisboa, unde cu o ultimă dorință am văzut și partea din apropierea de Ponte Vasco da Gama. Adică Parque das Nações. 

Dimineața aveam întâlnire cu destinul. Ziua cea mai lungă sosise. Însă cel mai greu a fost de făcut bagajul. Aveam nevoie de spațiu și acela nu era foarte generos. Aveam nevoie de un bagaj de 10 kg! fără aparatul foto, care era în mână și urma să fie al doilea bagaj pentru cursa de Barcelona cu VUELING. Am predat cheile de la cameră, care apropo camera arăta cam așa: 

Televizorul oricum era pe post de bibelou, nu de alta dar cu foarte mare greutate găseai un post care nu avea pureci și înțelegeai ceva de la el. Erau multe întreruperi iar la baie, dușul nu aveau furtun, ci doar apa îți cădea de sus dintr-o pară, ceea ce a fost destul de dificil să faci o baie. Noroc cu plasa de păr, care o avea în dotare camera. Așa am reușit să nu mă ud în cap. 

Am rugat cine era la recepție să-mi facă o comandă de taxi și am întrebat care era suma în medie de plată la taxi. Mi-a zis ceva în jur de 18 euro. Zis și făcut. Taxi a venit foarte repede, undeva la 1 minut de la momentul apelului. Muy rapido! Tipul? Era pus pe șotii. Îți dădea impresia că este băut, dar mi-a zis că în genere, toți portughezii (bărbații sunt puși pe distracție!). Prețul cursei? 11 euro! Am lăsat 15 și i-am mulțumit, nu înainte să mă întrebe cum se spune Thank you! în română. Mulțumesc! A replicat el, într-o ușoară notă portugheză. Măcar am învățat pe cineva un cuvânt nou! Ar merita o nouă vizită în patria lui Ronaldo, locul unde a început să strălucească. 

Povesteam pe la început că alesesem VUELING pentru a ajunge în Lisboa și retur. Când am plecat din Barcelona, din T1, am avut intrarea în avion direct din terminal. De data asta, am fost cărați cu bus-ul, departe de tot, în fundul curții! mă rog al aeroportului, la un hangar care avea un număr interesant, 403! Adică al bus-ului cu care am mers la Cabo da Roca! Asta da, deja vu! Am urcat în avion și de data asta nu mai aveam loc la culoar, ci deja din nou la fereastră! Yeah! Asta de dimineața, la ora 9! Din nou super profesionalism, numai că stewardesele erau stewarzi, adică boys. Sincer? mi-a părut rău că nu au fost mai multe fete. Același mod de a prezenta și a face protecția pasagerilor, iar lift on a fost de clasa SUPER! Mi s-a părut un pic cam lung zborul față de cel dus asta și datorită vântului care acum era de față. Zborul? fără evenimente, dovadă că am reușit să fotografiez din nou de sus, de la peste 11.000 m altitudine. Nu mi-a plăcut însă educația celor de lângă mine. Un cuplu portughez, care a stat în permanență cu picioarele pe spătar. Mă refer la duduia. căci băiatul l-am văzut cum a îndesat în punguța care este în spătar guma de mestecat. Adică a lipit-o efectiv de spătar. Am preferat să privesc mai des pe fereastră și am descoperit și alte locuri de poveste. Unul din ele a fost circuitul de formula 1 al Barcelonei, care de sus îi puteai descoperi virajele de poveste. De data asta aterizarea avea să fie pe invers decolării. Dreapta-stânga cu viraj de 180 de grade, realizat în două, curbe de 90 de grade și cu niște forțe G interesante. 

La final, când bus-urile ne-au adus în terminal, să văd că indicativul avionului A321 VUELING avusese un nume interesant: EC-MJR (MJR = Mujer = Femeie!) 

Am coborât în T1 mergând să iau shuttle bus din T1 spre T2, pentru că acolo aveam avionul spre Craiova. De data asta cu Wizz air. Timpul de așteptat? Undeva la 7 - 8 ore. Suficient cât să mă plimb și să fac cunoștință cu toate terminalele T2 (A, B și C). La ce căldură era și afară și în interior. 

Venind și ora de plecare, se știe că atunci când românii circulă cu avionul, și mai ales oltenii, se uită de orice norme și educație posibile. Ei cred că totul li se permite. Domnilor de la Wizz air, zborul W6 3758 din data de 24.06.2017 pe direcția Barcelona - Craiova, ar fi putut avea un alt destin. După ce am văzut tot felul de încălcări de la normele de bagaje, de la faptul că în avion au fost mai multe persoane decât locurile efective, vezi faptul că erau mame cu copii în brațe și acela a fost considerat un singur loc! Pentru acest fapt, aveam să constat pe propria piele, că la aterizare, avionul Wizz air, avea să facă ceva pe care nu l-am întâlnit. Turația motoarelor fiind în plin, avionul a avut tendința de urca pe verticală. Adică botul avionului s-a ridicat pentru 2-3-4 secunde, lucru care nu era normal. Mi-aș dori ca, Wizz air să-mi confirme aceste lucruri, dar nu o să văd vreun comunicat. Se putea produce o tragedie și asta din cauza multor încălcări de educație și a zborului cu avionul. Numai spun faptul că mulți copii plângeau. alții se plimbau pe culoar ca și când erau în tren, deși pilotul anunțase să avem centurile legate din cauza unor turbulențe. Alții pasageri vroiau la toaletă deși avionul nu decolase încă. Mi-aș dori ca Wizz air să ia aminte de aceste lucruri, dar nu o să fie așa. În detrimentul profitului și a altor lucruri, se uita siguranța pasagerilor, nu doar a unora. 

Aici se încheie povestea unei vacanțe perfecte, aproape, care s-a îndeplinit așa cum se dorise. Mulțumesc pentru timpul petrecut alături de locurile vizitate și sper că voi mai avea ocazia de a povesti locurile vizitate. Hasta mañana!