Roma

… A, Roma… ce oraș, la citta piu bella del mondo …





Un oraș care dacă ar fi să povestim despre el, istoric sau geografic ne-ar face să acoperim nu o carte, două, ci mult mai multe decât ne-am dori. Un oraș care fiind înființat de frații gemeni, Remus și Romulus (care în mitologia romană sunt fii lui Marte-zeu războiului și al preotesei Rhea Silvia) în vremurile de mult apuse și care a devenit centrul catolicismului mondial datorită orașului-stat care trăiește în mijlocul orașului Roma, Vatican.


 Nu există stradă sau cartier sau colț de drum unde să nu găsești un artefact, o statueta care reprezintă o zeitate, un obelisc, o fântână etc. care să nu îți dorești să-i afli istoria, să-i cunoști ADN-ul, pedigree-ul care l-a făcut celebru.







Se spune că toate drumurile duc la Roma. Da, pot să spun cu mâna pe inimă și suflet (pentru că este orașul în care am simțit că sunt acasă), că multe drumuri pe care le faci, indiferent de unde pornești, ajungi în centrul Romei.
Roma care odinioară era parte a fostului Imperiu Roman, acum a devenit un oraș în care foarte mulți turiști vin să exploreze locurile magice ale civilizației mondiale. Pentru că să nu uităm, în Roma se află una din minunile încă rămase în picioare, Colosseum-ul dar și Columna lui Traian (cei care doresc să știe daca statuia lui Traian mai este acolo în varf, vor fi dezamăgiți; în vârful ei de fapt este statuia Sfântului Petru iar în mod normal ar fi trebuit re-denumită, Columna Sf Petru!), Arcurile de triumf ce conțin vechile basoreliefe al foștilor conducători ai Romei cu selecțiuni din cuceririle teritoriale și nu numai.






































Viața la Roma nu este însă ușoară. Prețurile sunt pe măsura afluxului de turiști străini, în care predomină asiatici cu miile, americani, canadieni și să nu îi uităm pe miile de români care au năvălit exact ca vechii dacii. Nu, ei nu erau cotropitori, doar românii autohtoni au răpus Roma.
Când am vizitat Roma, am crezut că pot sa văd celebrele Fontana di trevi și Piaza di Spagna așa cum îmi imaginam. Plină de lume, încercând să-și facă loc spre a arunca o monedă de n valoare, indiferent că era din euro sau altă monedă națională, făcâandu-și o poză lângă apă și cele trei statuete care parcă te trezeai în mijlocul mării. Dezamăgirea a fost evidentă. Atunci când am vizitat în 2014, cele două amintite obiective turistice erau în conservare și lucru. De unde să arunci cu o monedă în apă? O aruncai în capul unui turist care vizita Fontana pe un eșafod în jurul căruia vedeai printr-un geam imaginea statuetelor și daca aveai noroc mai făceai și o poză sau ai fi atins cu mâna.
Deci iubirea la Roma nu a fost să fie. Se spune că cine aruncă o monedă și își pune o dorință, aceea dorință se va îndeplini. Te gândești că ești exact ca în filmul When in Rome și dorința ți se împlinește. La mine nu a fost să fie. Poate în alt film. . .





Deși … în ultima zi a călătoriei mele în Roma, pe când eram într-un muzeu (Palazzo Cipolla) aflat pe vestita Via del Corso, am avut parte de o surpriză. Zeița iubirii, Venus,  a încercat să mă ademenească cu o poveste cu un final neașteptat. Cum stăteam la o coadă ca să putem viziona exponatele lui Andy Warhol (sper sa știți cine a fost artistul), vrând să știm cât costă un bilet de intrare, în fața locului unde era afișat prețurile și condițiile de intrare, o fată își aștepta rândul împreună cu un grup de prieteni (fete și un băiat). Încercând să citesc prețul, mi-am întins capul puțin prea mult spre această fata (spre gâtul ei mai exact!), care spre mirarea ei, a întrebat : la ce mă uit? Uitasem să menționez că fata era o superbă italianca (Mădălina Ghenea e pui!), asemenea uleiului de măslin. Deci, răspunsul meu a fost că (purta un colier la gât și a crezut că mă interesează obiectul ei): este frumoasă și fără colier. Rochia o făcea bella! Bineînțeles în engleză, dar ultimul cuvânt a fost în italiană, ceea ce a încantat-o. Mi-a mulțumit pt compliment și băiatul tot întreba de langa ea, che cosa è? quello che ha detto? iar ea a spus un singur lucru: Ha detto che io sono bella! Ceilalți din spate auzind asta, au început să zâmbească și să aprobe din cap, semn că era adevarat. Nu neg că m-am mai întâlnit cu ea prin muzeu și ne uitam unul la altul încercând să facem fiecare primul pas. Dar, era ultima zi acolo. Ce făceam daca m-aș fi îndrăgostit iremediabil de o italiancă???... foglie d'amore … foglie…
























































Comentarii

Postări populare