Pe urmele lui Badea Cârțan.
Gheorghe Cârțan
sau cum mai este el cunoscut Badea Cârțan, a fost un țăran român,
care a luptat pentru independența românilor din Transilvania. Acesta
a trăit într-o vreme în care românii din Transilvania nu aveau
multe drepturi. A vrut să cunoască istoria românilor și mai ales istoria
romanității poporului român, deși la școală nu fusese.
Una din călătoriile lui
l-a purtat dincolo de granițele țării, departe, la porțile vechiului Imperiu
Roman de Apus. După cum se știe, Badea Cârțan a plecat spre Roma, călătorind
timp de 45 de zile. El vroia să afle mărturii ale istoriei poporului roman.
Ajungând
acolo, primul lucru a fost să vadă mai întâi Columna lui Traian. Acolo în
fața Columnei lui Traian, a presărat pământ românesc și boabe de grau,
ca ofrandă adusă pentru înaintași romani. Dar pentru că era deja seară și neavând
unde să doarmă, acesta sa așezat la picioarele Columnei, unde a adormit.
Dimineața, trecători au văzut un om, țăran îmbrăcat în costum popular romanesc,
asemenea unui dac. Unii dintre trecători, chiar a exclamat uimit fiind de asemănarea
izbitoare dintre el și dacii de pe basorelief. Ziarele de a doua zi vorbeau: „un
dac coborâse
de pe Columnă, cu plete, cămașă și cușmă, cu ițari și cu opinci”.
După ani de la această
întamplare din manualele de istorie, mi-am dorit să găsesc o posibilitate, să călătoresc
și eu, asemeni lui Badea Cârtan, în Italia și să văd cu ochii mei de ce Roma a
fost aleasă ca o destinație specială.
Parcă aud în urechi un cântec
celebru, dintr-o seară magică :
Notti magiche
Inseguendo un goal
Sotto il cielo
Di un’estate italiana
E negli occhi tuoi
Voglia di vincere
Un’ estate
Un ’avventura in più…
Se știe că istoria ne
apropie. Noi (dacii) și ei (romanii) suntem același popor. Latin. Avem același
sânge,
poate că romanii se trag din daci. Sau invers. Sunt multe controverse istorice.
Cert este că nu le punem la îndoială. Există multe teorii care se spune că, deși
împăratul Traian ne-a cucerit, nu a putut să ne învingă definitiv.
Asemenea unui avocat aflat în fața judecătorilor, am să devin un ambasador
al unei vacanțe speciale, Italia.
Italia a rămas în memoria mea, ca singurul loc unde am simțit că sunt
acasă. Nu poți găsi explicați la asemenea momente unice.
Știți de ce Badea Cârțan
a ales să vadă Columna lui Traian? Pentru că pe columnă sunt basoreliefe cu războaiele
purtate de Traian cu dacii, sculptat în formă de spirală și unde dacii sunt
imortalizați ca singurul popor ce a fost cucerit, stând în fața unui împărat
roman, drepți, dar în picioare. Cele 124 de episoade care îmbracă columna,
reprezintă actul de naștere al poporului român. Cum să nu fi
ambasadorul acestei țări?
Când citești despre aceste
mărturii ale istoriei, te gândești cum este să vezi cu ochii tăi Colosseum-ul
(una din minunile lumii antice) și să simți vibrațiile anilor trecuți peste el;
Forumul roman (locul unde se aflau cele mai importante clădiri de interes
public), Pantheonul, construcții aparținând arhitectului Apolodor din
Damasc. Cunoașteți personajul? Este arhitectul podului lui Traian de la Drobeta.
Ce legătură divină!
Cunoscând
acestea, cum să nu îți dorești, să vezi locul unde se spune că toate drumurile
ajung la Roma, unde Fontana di Trevi inundă de bucurie pe mulți dintre turiști
sau Piazza di Spagna, la poalele numai celebrelor trepte spaniole. Sau cum este
să înțelegi una din marile dileme ale unui oraș, Vedi Napoli e poi muori.
Știți cum se deosebesc
turiștii de locuitorii Romei? Ssst, să nu vă audă cineva. Turiștii vor sta tot
timpul la semafor pentru culoarea verde, pe când veritabili locuitori
ai Romei se vor sinchisi de culoarea de la semafor!
Alegând
circuite cu autocarul, puteți să admirați multe locuri pe care din avion
nu le puteți vedea. Imaginați-vă că sunteți în Pompei, orașul îngropat de un
vulcan (Vezuviu), care moțăie tacticos. Cum este să simți, știind că pășești pe
locul unei tragedii, care a marcat o lume întreagă?
Sau să vizitezi insula
Capri, un loc de odihnă pentru împărații romani și unde peisajele te vor lăsa fără
cuvinte. Poți petrece clipe deosebite împreună cu cei dragi, făcând
o croazieră în jurul insulei, mergând către Grotta Azzurra (dacă
fluxul și refluxul Mării Mediterane vă lasă) sau trecând pe sub celebrele
Faraglioni, una din cele mai importante atracții ale insulei Capri, care atrag
îndrăgostiții din lumea întreagă.
Dar Italia nu este doar Roma, Napoli, Capri. Să nu uităm de Florența cu
o arhitectură renascentistă și opere de artă la tot pasul sau proiecte finanțate
de una din familiile puternice ale vremii, familia Medici;
Veneția, locul plin
de romantism unde numai puțin celebrul Casanova și-a trăit viața înconjurat de
aventuri și povești despre escapadele romantice, printre canalele celebre. Să
nu uităm celebrul Carnaval de la Veneția, unde în fiecare an se desfășoară o sărbătoare
anuală a măștilor și costumelor, una din cele mai spectaculoase evenimente de
acest fel din Europa; Verona, oraș al celor doi îndrăgostiți, ce vor muri unul
în brațele celuilalt și unde în memoria celor doi, la casa Julietei, vom
descoperi multe mesaje lăsate de îndrăgostiți, care vin și cer ajutor.
Dacă considerați că v-am atras atenția, vă invit să vizitați CND
Turism, unde puteți să vă informați despre circuite turistice și
sigur veți găsi oferte circuite cu destinația Italia. Notti magiche …
Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2016.
Comentarii
Trimiteți un comentariu