Ce am făcut în 3 minute!
Pentru că operațiunea cremă depilatoare piele
sensibilă are în sine și o parte bună, am să povestesc ce poți face timp de 3
minute!
Eram într-o seară și încercam să gândesc cum să
folosesc aceasta cremă. Aveam un anumit exces de păr într-o parte mai
sensibilă. Farmec are produse de înaltă calitate, fapt pentru care am procedat
la cumpărarea unui produs pentru bărbați. Cremă depilatoare bărbați are un mod
de utilizare foarte interesant. Înainte de duș trebuie aplicat crema într-un
strat uniform și suficient de consistent, astfel încât să acopere parul pe care
vroiam să-l îndepărtez. După care intervine acel timp pe care îl lași să
acționeze de 3 minute!
Ei bine, pot spune că m-am îndrăgostit în aceste 3
minute. Nu credeam că în sfârșit soarele va străluci pe strada mea, deși afară
era întuneric, beznă. Nu există sentiment mai frumos decât să crezi că într-o
zi viața se va schimba la 180 de grade, cunoscând cea mai deosebita ființă. Nu
am avut nevoie decât de 3 minute pentru a ști că ea este predestinată mie.
Aceleași lucruri care ne place, aceleași sentimente pe care le încercam,
aceleași hobby-uri. Mulțumesc Farmec ca mi-ai oferit speranța în a o găsi pe
ea, D. Pot să-i spun numele? Pentru mine ochii ei au fost asemeanea unei
intrări în sufletul ei. Ușa era deschisă și ea mi-a oferit cheia de a putea
deschide inima ei. Asta este povestea celor 3 minute. O poveste frumoasă, adevărată
iar mai multe cuvinte nu îmi vine. Mi-am găsit jumătatea!
Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog
2016.
Comentarii
Trimiteți un comentariu