O călătorie de vis. Oare? A treia parte!

Dimineața ne-am trezit, ca de obicei, pentru a merge la micul dejun de ora 7. Atunci am aflat ca modernele TV-uri cu led nu erau conectate la cablu. Nu avea. Urma să fie instalate. Mai bine. Mi-am zis. Normal, înghesuială la micul dejun. Unii dintre colegii de grup erau atât de înfometați că se băgau în fața celorlalți cu farfurie cu tot, doar să prindă bucata de cașcaval și șuncă. Surpriza a venit la final, când patroana a venit cu o tăviță pe la fiecare și ne-a dat cadou un croissant de ciocolata. Bun, ne-am zis noi. Pentru drum. Afară deja începuse să plouă. Era răcoare.

Azi aveam în program vizitarea orașului Padova, Venezia, Verona și Milano, iar cazarea trebuia să fie în Liguria, în mica localitate Celle Ligure din Savona.

În jurul orei 8.00 am ajuns la locul de parcare. Ne-au întâmpinat imigranții din nordul Africii cu oferte pentru umbrele sau poncho. Umbrela mea de acasă încă rezista, dar începuse să facă fițe. De român. Mai degrabă de chinez, că asta era producția ei. Mi-a părut rău că nu am luat una, mai ales că mai târziu aveam să fiu plouat torențial. Noroc că am fost precaut și de acasă mi-am luat ghetele de munte și prin care era destul de greu să treacă apa. Prețul unei umbrele, era în jur de 5 euro sau 7 euro. Depinde cum negociai cu ei.

Am luat-o încet, la pas, prin ploaia care ne stropea necontenit. Am ajuns în zona unei piețe unde sunt multe statuete și podețe care trec peste un canal. Aceasta are formă eliptică. Puteți urmări pozele postate. Prin ploaie. 

Drumul a continuat spre Basilica Sf Anton de Padova. Se vede din ipostazele imortalizate.

În interiorul bazilicii nu se putea filma sau fotografia, dar în mijlocul ei am găsit un loc deosebit. Un copac de magnolie!

După ce am ieșit din bazilică, am constatat o formă foarte serioasă a ploii. Deja tunetele și fulgerele devenise parte din excursie. Era un fapt. Ploaia devenise nu sâcâitoare ci torențială. Noroc că era vorba doar de o oră de stat în Padova. Pe drumul spre autocar m-am reîntâlnit cu vechiul meu ghid de Italia 13 zile. Altă pacoste. Parcă se strânseseră toți la un loc. Credea că fac Portgualia. Imi pare rău, dar eram pe altă destinație. Una din colegele de grup a spus că nu o să uite niciodată Padova. De ce, întreb. Păi ploua din toate părțile. De sus ploua, de jos ploua. Cum de jos, întrebăm. Jos era deja baltă și picăturile de ploaie erau deja asemenea unor boabe de fasole iar când ajungea jos în apă, stropea și mai bine.

Lasă, bine că urmează Venezia. Acolo măcar nu o să plouă. Ne-am înșelat amarnic. Se vede din poze. 

Normal în momentul în care am ajuns la vaporașul de traversat spre Venezia, tronchetto, deja reîncepuse să plouă. Nasol. Aveam iarăși în meniu ploaia. 

După sosire în fața unei case unde era inscripționat o placă memorială adresată lui Christian Doppler, celebru fizician care a murit la Venezia (devenit loc de reîntâlnire pentru a pleca cu vaporașul spre locul de parcare al autocarelor), ni s-a spus că avem 2 ore din momentul acostării. 

Ce naiba să vezi în acest timp? Palatul Dogilor, Basilica San Marco? Erau cozi uriașe să intri în ele. Am hotărât să ne plimbăm printre străduțele înguste ale Veneziei și să găsesc cadourile potrivite pentru fiecare de acasă. Pentru că umbrela de acasă făcuse fitze, am înlocuit-o cu o altă umbrelă. Am încercat fără succes să ofer vechea umbrelă unor persoane care aveau nevoie. Nu am avut mare noroc, așa că am aruncat-o la un coș.

În rest vedeți din poze cum arată Venezia în ploaie, de un romantism rar!

Plecarea am făcut-o tot sub spectrul ploii, după cum se vede din imagini. Fără cuvinte!

Gata! Părăsim Venezia pentru a pleca spre următoarea destinație, Verona. A! Verona, orașul îndrăgostiților, a lui Romeo și Julieta, Shakespeare. Iarăși Shakespeare? 

Normal trecerea spre casa Julietei s-a făcut pe lângă amfiteatrul roman, unul din puținele rămase încă conservate în bune condiții.

Ajuns la casa Julietei și a balconului prețios, am constatat că toți pereți holului intrării în casă, erau scrise tot felul de mesaje. De dragoste! 

Balconul și casa ne așteptau apoi plin de turiști.

Timp liber apoi prin Verona.

După ora 16.40 am plecat spre Milano. Era ultima oprire înainte de cazare. Deja norii veneau spre noi. Erau aceeași care ne făcuseră probleme în Venezia.

După ora 19.00 am ajuns la Milano, orașul unde ora exactă se dă înainte, după fashion! 

Ora deja a trecut și după 20.15 am plecat spre cazare. Drumul a fost destul de ciudat. A părut mai lung decât era. Șoferii s-au schimbat la trenă asemenea cicliștilor. Cel care a venit la volan, a devenit destul de agresiv. Claxona mereu, viteza părea mai mare decât era normal pentru noi. Agresivitatea șoferului era să se transforme într-o tragedie, pentru că la un moment dat a părut că ratează ieșirea de pe autostradă și suntem azvârliți într-un parapet de pe margine. Am zis că gata, până aici ne-a fost! Nu mi s-a părut normal ca acești șoferi să tragă să se grăbească doar pentru că opririle programate aveau doar o ora. Ca să nu uit că la Verona am fost nevoiți să așteptăm după șoferi cel puțin 10 minute în plus după ce ne grăbisem să ajungem la timp în parcarea autocarelor.

Cazarea era așa cum am mai spus, în Celle Ligure, la HOTEL RIVIERA CELLE***, de pe Via Colla 55, 17015.

Dimineața următoare ne aștepta un nou drum imposibil. Conform GPS-ului, era vorba de 772 km, timp în care aveam opriri în Monaco, Nice, Cannes și cazarea o aveam în Calella, o stațiune la Marea Mediterană, aflat la 45 minute de Barcelona. Cu mașina, pentru că se putea ajunge și cu trenul.

După ce ne-am cazat, am hotărât să-mi fac un duș. Deși orele erau înaintate, am avut o prezență de spirit și am căutat să văd dacă prin patul ales să-mi fac odihna, nu mai era și un alt musafir. Eroare! Sub pernă am găsit o urechelniță. Deși era pui, se mișca cu o repeziciune uimitoare. A murit la a doua strivire. Dar deja, îmi pierise somnul. Am ales să dorm în patul matrimonial care era de două persoane. Ce peripeții!