Today was a good day to die … or to live!?

Ziua de azi? Care este? Eu nici nu mai știu zilele din săptămână. Este vineri? La mine toate zilele 
sunt identice. Adică just today! Ziua de azi? Frumoasă, cu soare, temperatura în jur de 13-14 grade. Ca de altfel ca toate zilele de până acum. Ce ploaie, ce frig. Dar ești înspre nordul Europei. Între ocean și Marea Nordului. Da, și? Foarte multă lume se minunează de cerul roz când soarele apune. Sau portocaliu la răsărit. Dar voi știți de ce? Pentru că apropierea Londrei de Cercul Polar face ca apusurile și răsăriturile de soare să aibă ceva din aurorele boreale. V-ați prins, nu? Asta dacă știți teorie sau știința astronomiei. Cum e viața aici în Londra? Sincer? Agitată în permanență. Doar în centru, pentru că la periferie este acalmie. Credeți că dacă ați plecat din România o să vedeți curățenie totală într-o țară civilizată? Vă înșelați. Am văzut aceeași mizerie pe lângă calea ferată, de metrou sau overground. E drept mai puține hârtii, dar la fel. Ai impresia că tot acasă ești. Frunze pe jos, muulte și uneori chiar sunt strânse frumos și depozitate în camioane care le iau din parcuri. De țigări ce să mai spun. E la fel, dar parcă mai puține pe jos. În rest viața de aici este grea. Doar eu mi-am ales-o. Dar poți trece peste greutățile zilelor. Măcar să zâmbești. Nu strică. Azi am avut surpriza plimbându-mă prin Belmont să întâlnesc într-un magazin de pâine proaspătă, o româncă. Nu mă gândeam că era româncă. Aveam impresia că este ori rusoaică sau poloneză. De ce? Păi veșnica culoare a ochilor, normal. Dar chiar nici nu arăta. Marcela, că așa se numea fata, am întrebat-o: are you from Romania? Yes! Me too! No way! Nici nu arătați ca un român. Băi dar ce sunt? Ochelarii nu vă dau de gol. Și apoi o auzi vorbind cu o încă româncă, uite și el este român. Nu, nu se poate! De când ești aici, mai apuc să o întreb. De un an. Eu vreau să rămân pentru totdeauna, spun. Nu, zice ea. Am venit doar să-mi fac un rost și apoi mă întorc. Țara mea? Dacă fiecare am face alegerile potrivite, poate nu am mai avea aceleași fețe să ne conducă. Am plecat pentru că de bine în nici un caz nu îmi era. Cine mă cunoaște știe ce meserie aveam. Să te gândești doar că salariul meu din România îl poți face aici într-o săptămână! Ai 7,2 lire/oră. Calculați voi suma exactă pentru un program normal de 8 ore. Mai vreți argumente? Ce economie de piață avem când nu putem să ieșim din bucla asta, când toți urlă în gura mare, mărim pensiile cu 10-15%. Parcă doar ei au mai rămas în țara asta. Mărim la profesori cu 20-25%. Ce educație mai avem, dacă nici măcar copii nu mai merg la școală și majoritatea aleg să învețe în alte țări. Mărim cu 25% salariile medicilor. Da? Și consecința? Suntem tot morți în spitale cu mizeria care este. Nimic nu s-a schimbat. Unde vom ajunge? Probabil la aceleași fețe.

Și dacă veni vorba de engleză, m-am gândit ...to improve my english language in a Post Office. De ce? Pentru că urmare a episodului trecut când am aplicat pentru National Insurance Number, trebuia să aflu cine trimite plicul. Zis și făcut. Am fost și am întrebat ca să știu ce surprize mă mai așteaptă. No, your envelope will delivery Royal Mail to your address. Without to sign something. You have applied for NINo? Yes. This week. Oh, my gosh! But I have to wait for 4 weeks. Oh! Sorry. Normal, ceva mai bine de un minut a durat convorbirea. Suficient cât să nu mă fac de râs în aproape engleza mea perfectă. Cine să mă laude, dacă nu EU?

Despre mâncare, într-adevăr destul de scumpă, dacă nu știi de unde să o iei. Aici sunt magazinele de genul ICELAND sau ARSDA, unde am descoperit că dacă nu am timp să mănânc fructe, îmi pot lua doza de vitamine, dintr-un suc de mere și mango. Bunnn! Suc presat, neconcentrat. Cost? 1 liră! 1L! În rest pâinea pe care azi eu am luat-o, am plătit 2,6 lire. Pentru că venea week-end-ul a trebuit să mă aprovizionez. Cu ce? Cu conserve de fasole cu cârnați și ton. De fripturi ce să mai zic. Nu am mai pus o bucată de carne în gură de când am ajuns. Am intrat însă într-un magazin polonez unde văzusem carne proaspătă la cuptor, de porc. Rulou. Am vrut să îmi iau și eu 5 felii. Poloneza, nu, că nu este la felie! Dar la ce? O luați toată. Băi ești nebun, era cât cozonacul de lung. Așa că am ieșit de acolo. Să o mănânce ei. De aceea era rămasă acolo. Căci de mâncare gătită, no way! Deși îmi e dor de o tigaie de cartofi prăjiți sau la cuptor. Aici, nu prea m-aș da să îmi fac. Oricum fasolea la conservă devin preferata mea. Are un sos, hmm, bun de tot.

So, have a nice week-end, and look at my picture from today. Bye!