Povestea unui loc fascinant II

Ziua următoare a început într-o altă notă. Am plecat pe jos de la hotel mergând pe Avda Diagonal către Sagrada Familia și apoi spre Hospital de la Santa Creu i Sant Pau. 

Totul mi-a venit pur și simplu mergând pe acest traseu fără să fac un efort prea mare. Străzile mă purtau singure spre locurile văzute odinioară. Dar era normal să mă simt obosit. Gândiți-vă că drumul mai apoi m-a purtat către Portul Olimpic și de acolo până pe La Rambla, celebra arteră pietonală. Bineînțeles că trecând de stația de metro Drassanes și fiind deja stors de orice energie, a trebuit să o iau printre străduțele înguste ale Via Laietana, unde umbra era la ea acasă. Și în felul acesta am descoperit Palau de la Generalitat de Catalunya.

De fapt vroiam să urmez, să descopăr vechile ziduri romane ale cetății Barcelona. Se părea că nimerisem într-un moment de fiesta sau o sărbătoare locală. De acolo, printre străduțele înguste, am ajuns aproape de La Boqueria (celebra piață de fructe și nu numai), unde printre toate clădirile din jur, se auzea din când în când un zgomot de clopot. Ascunsă de clădirile din jur (nici nu îți dai seama că pe Rambla există o biserică, atât de bine este integrată în arhitectura străzii și a zonei) de pe La Rambla, Parroquia de la Virgen de Belen (Parohia Maicii Domnului din Betleem) căci despre ea este vorba, a suferit de pe urma multiplelor incendii și a războiului civil, semn că totuși comunitatea catalană a reușit prin multe eforturi să recreeze această biserică la forma care odinioară a avut-o. În interiorul bisericii puteți să descoperiți una din multele copii ale statuii Maicii Domnului – La Maroneta, patroana Catalunyei. Și nu doar atât.

Pentru că eram în zona stației La Rambla, de unde puteam să iau metroul spre stația Tibidabo, capătul de linie al L7, am decis să îmi urmez din nou dorința și ajungând în stația Av. Tibidabo, am așteptat să iau autobuzul către stația de funicular Tibidabo. Am rămas totuși cu un gust amar, faptul că șoferul ne spunea la toți că funicularul nu funcționa, dar puteam să facem poze cu statuia aflată în vârful catedralei Temple de Sagrat Cor de Jesus. Dar coborând din bus, erau vizitatori care cumpărau bilete și mi-am zis că-mi încerc norocul. Și a fost noroc, pentru că după cum veți vedea funicularul este un fel de mașinuță destul de veche, vopsită asemenea VW de pe timpul flower-power, ai anilor războiului din Vietnam. Locul aflat la o înălțime de 532 m, fiind vârful cel mai înalt al munților Serra de Colsserola ce înconjoară Barcelona și care în afară de catedrală mai are și un parc de distracții. Catedrala este un mix de neo-bizantin, romano-gotic. Din imagini veți descoperi că în interior este o frescă pictată cu Maica Domnului ținându-l pe Iisus în brațe și în spatele ei o corabie. Am înțeles că navigatorii care plecau pe mare le era destinată aceasta statuetă. Undeva la înălțimea de 568,32 m se află statuia lui Iisus care imită celebra statuie a lui Iisus aflată deasupra orașului Rio de Janeiro. Întreaga construcție ajunge la o înălțime de 575 m. În vârful ei se poate ajunge cu un lift, iar biletul se poate cumpăra de la un automat aflat înainte de a intra în lift. Nu am avut dorința de a mă mai urca și acolo. Îmi era suficient locul din interior.

După vizita la catedrală, mi-am continuat drumul spre Nou Camp, celebrul de acum stadion al FC Barcelona. Nu, nu am intrat în el. Prețul oricum era prea piperat să-l vizitez și nu era pe lista celor mai dorite obiective. Îmi era suficient că am reușit să imortalizez statuia lui Ladislau Kubala Stecz, celebrul jucător de origine slovacă-ungară și care a reușit performanța de a juca pentru 3 echipe naționale: spaniolă, cehoslovacă și ungară. Am plecat de acolo parcă auzind în urechi celebrul cor al spectatorilor: Meesssi, Meesssiii …. din La Remontada.

Urma ziua plecării spre Lisboa. Dimineața următoare mi-am organizat timpul cât să mă plimb mai puțin, mai ales că aveam avion la orele 19.15 pornind din terminalul T1 (de unde numai zburasem niciodată!), acolo unde erau companiile cele mai mari care aterizau pe aeroportul El Prat. Vedeam din avion American Airlines, Air France-KLM, TAP Portugal, Iberia, Vueling cu multe aeronave, semn că sunt o companie renumită. Așteptând decolarea, am observat pe geam, manevrele care erau făcute pentru decolare. Era uluitor cum unele avioane reușeau să decoleze și mai apoi să facă stânga-dreapta cu înclinare la 45 de grade în echer de 90 de grade. Totul în decurs a 20-30 secunde. Deja mă speriasem. Mi-am zis bine că știu la ce să mă aștept. Avionul companiei Vueling, un A321 deosebit și foarte primitor, a fost ca o casă. Fetele care erau printre stewardese, îmbrăcate frumos cu eșarfe la gât și cu mânuși în mână! Din piele! Partea de securitate vă las vouă să o descoperiți. Este un real manual de supraviețuire, explicat în spaniolă și engleză. Mai târziu, în timpul zborului aveam să aflu de la o stewardesă că printre ele se aflau și românce, ceea ce m-am simțit mândru că i-am descoperit și am folosit cursa spre Lisboa. A existat un moment în timpul zborului când vreme de 15-25 de secunde, avionul s-a zguduit foarte puternic, semn că treceam prin turbulențe destul de serioase, pe care până în acel moment nu le avusesem la celelalte curse. Pe geamul avionului vedeam din când în când nori albi, foarte răzleți, probabil era zona care corespundea cu norii de la incendiile de pe teritoriul Portugaliei. Cert este că echipajul aeronavei a fost la înălțime și chiar dacă mi-a albit încă un fir de păr din cap, s-a comportat super profesionist. Gracias VUELING por la viajo!

În Lisboa aterizarea a fost normală și știam că trebuia să mă prezint la Info Center de unde trebuia să-mi ridic Lisboa Card, plătit și achiziționat cu câteva zile înainte de a pleca, Voucher-ul primit pe mail mi-a asigurat pentru 3 zile (72 h) gratuitatea pe toate transporturile din Lisboa și veți vedea pe parcurs că nu numai în capitala Portugaliei. Dacă ar fi să fi făcut calcule, cei 40 de euro achitați înainte, m-a salvat de la cheltuirea a pe puțin 150 de euro pe care poate i-aș fi cheltuit doar pe transport și intrare la obiective turistice. Asta pentru că metroul este cel mai utilizat mijloc de transport și cel mai rapid cu cele 4 magistrale care aveau culori: Linha Vermehla (rosu), Azul (albastru), Verde și Amarela (galben).

După ridicarea cardului, am avut noroc să fi găsit în parcarea aeroportului AeroBus Linha 2 care m-a dus până la Marques de Pombal, unde aproape de stație se afla și hotelul meu, Hotel Nacional *** . Aveam să am cazarea de data asta la etajul 1, însă pe o terasă care aveau ventilatoarele pornite. Știam că odată o să am din nou acest noroc de a mă caza din nou în zgomot. Am plecat afară să iau primul aer de Lisboa și deși eram obișnuit cu Barcelona unde era foarte cald și seara, aici nu puteai să mergi prea mult cu mânecă scurtă. Aveam să observ în jurul meu cum lumea era mai îmbrăcată. A doua zi urma să plec spre Fatima și căutând un magazin pentru a putea să-mi rad barba crescută, m-am confruntat cu primul ajutor oferit într-o altă țară, semn că sufletul meu nu este chiar așa de rău. Mergând pe lângă o stație de taxi, am văzut un ursuleț de pluș căzut pe jos. La cât eram de obosit, nu prea am înțeles rostul lui pe jos. Mă gândeam că cineva l-a aruncat de la blocul de deasupra, care era destul de înalt. Am plecat și am văzut în fața mea o familie care avea un cărucior. Am avut instinctul să văd că sub copil era un compartiment plin cu jucării de pluș. Am mărit pasul și am atins-o cu mâna pe doamna și am întrebat-o, nu cumva ați pierdut un Teddy bear? Unde? Uite acolo jos, și uitându-se înapoi a văzut jucăria copilului. Ah, ba da iar apoi tatăl s-a oprit și copilul a sărit din cărucior și a alergat spre ursuleț. Nu știa ce să mai facă că i-am salvat jucăria. Obrigado! Și uite așa, mi-am făcut prieteni prin Lisboa. Poate că dacă nu îmi puneam întrebări și nu aveam inspirația de a fi atent uitându-mă pe jos, poate că nu înțelegeam de ce era aruncat un ursuleț de pluș pe jos. Dar chiar nu îl văzusem când a căzut din cărucior. Privirea mea atunci nu era spre ei, era mai degrabă spre magazine să găsesc unul deschis. La ora aceea, 22, mi s-a explicat, senhor, nu exista magazine deschise!
Boa noite!