Povestea unui loc fascinant

Undeva, într-un timp îndepărtat, printre circuitele pe care le aveam în gând, la loc de cinste era Portugalia și a sa Fátima. Cine nu și-ar fi dorit să ajungă în locul unde Nossa Senhora Imaculado Coração de Maria sau Nossa Senhora Do Rosário de Fátima și-a făcut apariția celor trei păstori, 2 frați, Francisco și Jacinta Marto, precum și Lúciei de Jesus.

O viață dacă ai avea și nu ți-ar ajunge să poți respira aerul Fátimei și asta nu doar pentru că înainte să ajung în acest loc, întâmplări neprevăzute aproape că mi-a tăiat orice elan de a putea pleca. Dar uneori cel mai bun leac este să crezi, să ai credință că vei putea să duci la îndeplinire ce ți-ai propus de mult. Și pot spune că toate dorințele mele mi-au fost îndeplinite în totalitate și de aceea când am plecat, rugăciunea cea mai importantă era adresată Ei, Nossa Senhora Do Rosário de Fátima iar această călătorie fusese binecuvântată. Era timpul de a petrece 8 zile într-un ritm alert, fapt care mai târziu vechile răni de la talpa piciorului stâng, să mi se redeschidă și asta nu doar pentru că relaxarea a fost cuvântul de ordine în această călătorie, ci pelerinajul într-un loc divin.

Ziua de plecare sosise și pentru început trebuia să iau cursa de Barcelona pentru a face trecerea spre Lisboa, cu ajutorul cursei companiei VUELING, o companie pe care o recomand cu cea mai mare plăcere, una dintre cele mai puternice din Spania și având un personal super profesionist. Dacă aș putea să le fiu un ambasador pentru a ajunge pe aeroportul din Craiova, aș fi mai mult decât încântat. Dar pentru a povesti momentul VUELING, mai este de povestit și alte lucruri.

Începutul călătoriei a venit cu o vreme absolut de coșmar pentru orice aviator, vântul!

În ziua cursei spre Barcelona, cu o seară înainte, vremea s-a schimbat și un front atmosferic a provocat producerea de rafale de vânt, cu viteze de peste 50 km/h! După trecerea pe la ghișeul de check-in și a controlului de securitate, având Prioriy Boarding (pentru că venise momentul de a sta la geam pe timp de zi și a imortaliza în sfârșit norii și cum se vede de la înălțimea celor peste 11.000 m pământul) știam de la ghișeu că PB are ca poartă de îmbarcare A4, doar că în același moment era și cursa de Londra-Luton pregătită de plecare. Și pentru că la un aeroport de talia internațională, cum se spune că este Aeroportul Craiova, o simplă tabelă de marcaj în care să se spună informații decente despre fiecare cursă nu există ci doar un simplu monitor inert, pe care sunt trecute doar cursele trecute, prezente și viitoarea, dar cu nicio noimă, a făcut să nu înțeleg pe unde trebuie să merg. După ce mi-a fost tăiat cotorul de la biletul de avion, am luat un loc în stânga ușii A4, însă la un moment dat am fost strigat. De ce? Greșisem cursa! Nu am auzit ce au comunicat prin stație? Care stație? Că la câtă lume era în sala de așteptare, nici măcar engleza de doi bani nu se auzea. Am spus că la ghișeu mi s-a spus că poarta de ieșire este A4. Reacția persoanelor? Să fiu atent la ce se spune în stație! Măcar faptul că aveam PB pentru prima dată nu m-a afectat prea tare, asa că mi-am luat locul în spatele rândului de călători care aștepta îmbarcarea pentru Barcelona. Restul se va vedea din pozele imortalizate din avion.

 

De data aceasta hotelul selectat nu mai era Ibis Styles Bogatell, asta pentru că nici eu și nici Oana de la TUI Travel Center de pe strada A.I Cuza, nu mai reușisem să găsim hotelul, așa că mi-a oferit o listă de unde am selectat HOTEL VIA AUGUSTA**, aflat pe strada cu același nume Via Augusta. Hotelul se afla în apropierea gurii de ieșire de metrou Gracia pentru linile L6, L7 care se putea lua din Pl. de Catalunya. Stația de pornire din Pl. de Catalunya, se afla în locul unde La Ramblas începea, așa ca să aveți idee de unde luați metroul. Eu a trebuit să caut gura de intrare. Hotelul a fost în regulă, cel puțin. Camerele erau destul de înguste. Pozele le veți descoperi voi. 

Eram la etajul 8 din 10 și deja se simțea căldura în cameră cum te macină. Noroc că era dotată cu aer condiționat. Seara deja se lăsase, așa că am plecat să mănânc și să fac o recunoaștere a zonei unde mă aflam. Deși aveam harta de data trecută, nu prea am scos-o, semn că nu uitasem orașul. Doar trecuse 3 luni, aproape de la ultima revedere. Orașul mi s-a părut destul de aglomerat. Aveam hotărârea să îl las în urmă și să nu merg în același locuri pe care deja le vizitasem. Apoi vremea destul de călduroasă, deja devenise un disconfort.

Dimineața devreme, mi-am luat micul dejun și am plecat spre Pl. Espanya de unde mi-am cumpărat biletul pentru Montserrat. Biletul implica tren până la Monistrol de Montserrat de unde se cobora și se lua cremaliera până la Montserrat. De acolo se putea vizita de la cavernele lui Santa Cove sau Sant Joan și bineînțeles Mănăstirea Montserrat. 

Acum puțină istorie despre Montserrat sau Muntele Sfânt al Catalunyei. Cine a văzut Meteora știe ce înseamnă rocile care se înalță spre cer. Mănăstirea este zidită într-un stil benedict, aflată la 720 m, de unde se poate ajunge pe trasee turistice amenajate (așa cum veți vedea și voi cum arată) spre vârful cel mai înalt al muntelui, Sfântul Ioan, la o înălțime de 1236 m (unde aproape am ajuns și eu) sau spre Drumul Crucii, unde este amenajată Peștera Sfântă și locul unde a fost găsită Icoana Sfintei Fecioare din Montserrat, patroana Catalunyei. Conform tradiției locului, în pelerinajul său, Sfântul Graal – cupa de vin din care Iisus Hristos a băut la Cina cea de Taină, ar fi ajuns și aici. Biserica mănăstirii adăpostește într-una din capele (în partea dreaptă cum intrați pe poartă, se află locul unde puteți să ajungeți spre locul unde să urcați spre La Maroneta) o statuie unică, statuia Maicii Domnului – La Maroneta, sau cunoscută sub numele de Madona Neagră. O sculptură ce o reprezintă pe Fecioara Maria cu pruncul Iisus în brațe. Știam că indiferent ce poate să fie, voi sta la coadă să o văd și să o ating. Știam că în timpul slujbelor, nu este voie să se intre, ci doar în anumite momente ale zilei. Eu am ajuns în palierul orar de 11-14. După o așteptare la coadă de mai mult de o oră, am reușit în final să urc spre scara care mergea spre statuetă, în compania și altor pelerini, polonezi, ruși, cehi și nu numai. Unii dintre ei nu au rezistat să aștepte, semn că așteptarea nu era în programul lor.

Pentru mine ziua acolo începuse cu un drum la Sant Joan, un drum pe cărări de munte, în urcare și prin locuri unde trebuia să pășești anevoios ținându-te de funii groase și de copaci ca să urci sau să cobori pe pietrele și scările sculptate, care cu timpul deveniseră foarte alunecoase. Am urcat până la jumătatea drumului, asta și datorită lipsei apei din dotare. Deja o golisem pe drum. Dar a fost suficient până unde am ajuns. Urma să cobor spre mănăstire, după ce luam un funicular. 

Restul se va vedea din fotografii și, DA merită să vizitezi locul. 

Este un moment al vieții care nu trebuie să-l ratați. Seara în Barcelona mi-am dedicat-o Pl. Espanya și fântânile muzicale. Locul era deja plin de turiști, semn că nu aveai nici măcar un ac să-l plantezi, dar un aparat foto. Era unul din obiective pe care mi-l impusesem din start în listă. Așa că am încercat să găsesc cel mai bun loc de a putea poza fără să fiu deranjat. Uneori reușeam, alteori nu. 

După ora 22, am reușit să ajung în camera de hotel urmând ca a doua zi să urmez un alt obiectiv, Tibidabo. Era interesant că locul unde alesesem hotelul era exact pe linia L7 care mergea spre Tibidabo. Ca să vedeți ce înseamnă și viața asta. Dar despre Tibidabo și trecerea spre Lisboa într-un alt articol.