O călătorie de vis. Oare? A patra parte!

Ziua a patra a început cu micul dejun, evident. Trebuia să ne grăbim pentru drumul era oricum destul de dificil. Trebuia traversată o parte din Liguria și întreaga Coastă de Azur prin Monaco, Nice, Cannes și intrarea pe teritoriul Spaniei să se facă prin La Jonquera, apoi să se continue spre Calella, o stațiune aflată la 45 de minute de Barcelona.

Surpriza din partea vremii a fost că la început ea ne-a lăsat să ne facem ziua plăcută. Doar eram naiba într-o excursie de poveste! 

După cum se vede din poze, marea și soarele ne aștepta deopotrivă să își arate frumusețile și să le descoperim. 

Despre Monaco am mai scris, pentru că nu era prima dată când ajungeam într-un paradis fiscal. Am reușit însă să fac acele rute pe care prima dată le scăpasem. Iar pozele din nou sunt la puterea întâi! Ce am remarcat. Deși este un stat mic, se construia în continuare. Se folosea fiecare cm de munte câștigat în folosul comunității. 

 În jurul orei 10.00 am pus în sfârșit piciorul în Monaco, dar peisajele erau de vis.

Am revenit din nou în fața bisericii Sf Nicolae unde Grace și Rainier și-au jurat credința veșnică, la fel ca și actualul locuitor al palatului princiar, Albert de Monaco. Ironia sorții a fost ca pe Albert să-l ratez din cauza că drumul spre parcarea unde era locul de reîntâlnire cu autocarul, fusese blocat de poliție și a trebuit să fac drumul pe scările exterioare și nu prin scările rulante și lift. Poate mai bine așa. Am înțeles că nu era însoțit de către Charlene, soția lui. Eu pe ea vroiam să o văd! 

Dar cum orice surpriza vine cu ceva nou, în timp ce făceam poze pe scările exterioare, dintr-o mică neatenție am reușit performanța de a-mi înngăuri blugii agățându-mi de piatra ascuțită a scărilor. La care s-a adăugat și ghinionul unei răni la piciorul drept. Ce semn de bună purtare aveam și ce loc găsisem să-mi remodelez blugii! Păcat că Răduleasca nu m-a văzut. J

În biserică se află mormântul celor doi, Grace si Rainier și a foștilor prinți și conducători ai principatului de Monaco. Familia Grimaldi. 

Apoi timpul trecea și mi-am permis să revăd grădina exotică aflată pe o verandă deosebit de pitorească.

Alte imagini cu Monaco.

Am uitat să specific că, datorită întreruperii temporare a circulației prin scările rulante, am ajuns primul la autocar pentru a informa pe ghid că va exista un delayed în ajungerea tuturor din grup. Ceea ce m-a frapat a fost că lângă autocar, cei doi șoferi erau împreună cu ghidul mâncând pe o masuță improvizată, asemenea unora care stau prin tufișuri. Adică pe furiș și să nu-i vadă nimeni. Asta pentru că autocarele erau parcate unul lângă altul. Am crezut că acesta avea să fie un incident izolat, dar a fost în permanență. O să spuneți foarte bine făceau, dar pe când unii mănâncă ca la popotă, pe ceilalți îi jignește pentru că nu au bani să facă nu știu ce excursie opțională. Mă gândesc la o întrebare pe care le-aș spune-o șefilor de la OT: ei știu ce face acest ghid în excursiile organizate, mai ales cele pe ruta Spaniei? Probabil că da. Nu-i deranjează dacă aduce și bani suplimentari la pușculița firmei. Doar profit să avem că, calitate niciodată. Pentru mine va fi ultima excursie făcută vreodată cu un ghid! Mi-am pierdut toată încrederea în acești pungași de doi bani.

După ora 11.40 am plecat spre Nice, dar timpul deja se schimbase. În rău! 

Pe drumul spre Nice, am fost deturnați spre o fabrică de parfum, Fragonard. Îmi aduc aminte că nu era prima experiență de genul acesta. Eram a doua oară în această locație. De data asta, am avut parte de ceva excitant. Mașinile Ferrari. Vroiam un testdrive, dar m-am lăsat păgubaș. Începuse să plouă. Așa că am rămas doar cu poza cu ea, Furia Rossa! 

În Nice am revăzut din nou Mediterana și Promenade des Anglais, ca de altfel și Hotelul Negresco.

Imaginile sunt din nou utile celor care vor să vadă aceste locuri. 

După ora 14.00 am demarat spre următoarea destinație, necunoscută până în prezent, Cannes, locul festivalului internațional de film, Palm d Or.

Mi-au plăcut celebrele amprente ale foștilor regizori sau actori încă în viața, Jean Louis Trintignant, Ettore Scola, Jean Paul Belmondo sau Sylvester Stallone.

Scurta oprire făcută în Cannes a devenit un eșec surprinzător. Deși am dorit să vedem faleza de lângă Palatul Festivalurilor, am fost opriți de câțiva oameni de ordine, spunându-ne că nu avem voie să mergem pentru că jurizarea nu era terminată. Nu am înțeles ce legătură era între faleză, ploaia care cădea și jurizarea. Probabil apa era de vină!

Seara la hotelul din Spania am ajuns destul de târziu. Afară era un spectacol. Înțelesesem că era o fiesta. A, nu în onoarea sosirii de noi turiști. Deși dacă ne gîndim, eram prima dată acolo.

Hotelul unde ne-am cazat era aflat în localitatea Calella și avea numele HOTEL CONTINENTAL**, adresa fiind Calle Cervantes nr.105, 08370. Aici aveam să stăm douaă nopți. Până acolo am ajuns cu bagajele clănțănind roțile trolerelor pe straduțele înguste. Parcă cinva trăgea cu gloanțe, asa se auzeau glasul roților de trolere.

Surpriza deosebită avută a fost în cameră. Avea un miros închis, iar colțul ferestrei din partea dreaptă era plin de igrasie. Perdelele erau din mușama, iar dacă vroiai să deschizi geamul te întâmpina o priveliște ciudată: un zid colorat cu grafiti. Nu puteam să vedem nici măcar o bucățică din cer. Cele două clădiri erau foarte aproape. A doua surpriză a fost că în baia camerei, am avut o chiuvetă deosebită. Avea două robinete cu două țevi distincte pe care venea apa rece și apa caldă. Ca să te speli pe mână trebuia să ți-o plimbi de la o țeavă la alta. Era ceva greu de imaginat la un hotel. Nici măcar la noi nu era așa ceva.

Dimineața trebuia să ne trezim la 8.00. Atunci era micul dejun, iar la 10.00 trebuia să plecăm spre orașul Barcelona. Fiecare dintre camere avea câte o cartelă pe care era scris numărul camerei și numărul mesei unde trebuia să mâncăm. Din păcate surprizele nu erau terminate. Actele de identitate ne-au fost luate de cel de la recepție spunându-ne de către ghid că era un lucru care să prevină plecarea noastră fără consimțământul conducătorul grupului, adică ghidului. Aveam mai târziu, peste două zile, să aflu că actele noastre fuseseră date înapoi ghidului fără să ne fie înapoiate personal. Doar după plecarea noastră din Calella ne-au fost date în autocar actele. Nu am înțeles motivul pentru care actele nu au fost date imediat. Poate ne lămurește șeful OT.

Ultima surpriză aveam să o descoperim din program. La Calella trebuia să avem două cine de seară. Numai că în prima seară am ajuns tîrziu (după ora 22.00), iar cina era doar la ora 19.00 și ținea până la ora 19.30! Așa că ne-au fost date pachete reci care inlocuia cina și în care s-au găsit o sticlă de apa plată de 0,5 l, un măr, o portocală și două sandvișuri care normal erau reci, nu calde. Doar au fost la frigider. Dar unde era cina noastră caldă? Au făcut economie cei de la OT ca să aibă ghidul bani de băutură?

Mai trebuie spus că din acest moment, am fost bombardați de către ghid cu rugămintea să-i dăm biletele de la intrările plătite de noi. Pur și simplu le cerșea și ne întreba mai mereu ce am văzut. Practica aceasta probabil că este o regulă de casă la această agenție.