O călătorie de vis. Oare? Prima parte!

Spania 13 zile! 

Am stat un timp în expectativă pentru a scrie un nou episod din experiența de a călători și a povesti cum este dincolo. Dincolo de granițele unei țări, România.

Mi-am dorit mereu să văd o țară. Un loc unde acel trubadur al muzicii spaniole, don Julio, a creat un brand.

E vorba de Spania, dacă nu v-ați prins. Căutând printre agențiile de turism din România și bineînțeles din zona noastră, a Olteniei, am găsit (așa am crezut prima dată) o ofertă care mi s-a părut tentantă la început.

Spun la început, pentru că cine ar fi știut că experiența va fi total neplăcută, atunci sigur nu m-aș fi gândit să o fac.

O anumită agenție turistică din România (pentru început nu am să-i spun numele, doar literele OT), a avut în oferta ei Spania 13 zile, cu autocarul. M-am gândit wow! Voi vedea Spania timp de 13 zile. Wrong! Până în Spania trebuia să trecem prin mai multe țări, conform programului.

Deci în prima zi, m-am înfiinat în Arad, de unde urma să fiu luat, la orele 16 din fața gări principale. Doar așa convenisem la încheierea contractului. Spun contract, pentru că surpriza a fost uriașă. Și de prost gust. O să vedeți de ce, mai târziu.

Am sunat ca tot omul numărul ghidului așa cum am fost instruit de către cei de la agenție și mi-a spus că este posibil să se ajungă mai repede de ora 16. Am zis, iată un exemplu de profesionalism. Din păcate m-am înșelat, pentru că în convorbirea a doua, cu aproape o oră înainte de 15.15 (când a ajuns mașina), mi s-a comunicat că nu urma să fiu luat din fața gării, ci mai departe de gară. Am întrebat unde. Am dat ca punct de reper locul dintre gară și parcarea unde veneau microbuze și alte mașini. Nu. Spre autogara Pletl. Habar nu aveam unde este. Nimeni nu îmi spusese că vom fi luați de acolo și că se schimbase locul de îmbarcare. M-am gândit că poate mai sunt și alți turiști care merg în excursii și îi vom remarca. Nu eram prima data când mergeam cu autocarul din Arad. Probabil că voi fi reperat din stradă. Mi-am zis eu. Autocarul urma să fie de culoare albăstruie-gri și trebuia să scrie TT (o să urmează să explic altă dată și numele de pe el) și ironia sorții, avea să fie cu numere de DJ! Fir-ar să fie, nici aici nu scăpăm de olteni.

La ora 15.15 văd înspre partea stângă a gării cum la semafoare se înființează un autocar cu însemnele respective și atunci când trecea prin fața gării fără să oprească am crezut că glumește. Am făcut semn cu bagajele în mână vociferând, hei unde mergeți! Dar mașina a continuat să ruleze spre mall-ul de lângă gară, într-un final parcând după gară, mult mai departe de locul unde odinoară se îmbarcau turiștii. În momentul în care am ajuns la mașină, am întrebat pe unul care ieșise din autocar, unde se grăbeau să ajungă. Să fugă fără să mă îmbarc. Mi se răspunde pe un ton de dictatură carolingiană de către un tip gras și un ecuson la gât și îmbrăcat în pantaloni scurți și un tricou, de parcă mergea la plajă nu într-o excursie, Ce domne, nu ți-am explicat în telefon unde oprim? Voi aici, aștia dincolo? Păi ce, noi oprim pentru fiecare? Am crezut că glumește. Lucru care urma să aflu că de fapt nu avea urmă de nicio glumă, mai degrabă de o frustrare de tip nesimțire adusă la rang de dictatură regalisto-hitleristă.

Ajungând în fine pe scaun, începe să explice că o să primim niște hârtii pe care vor fi trecute hotelurile unde vom sta și că atunci când vom opri ni se va indica locul unde “se pudrează nasul la femei și se scutură trandafirul la bărbați”! Dacă nu ați înțeles, era vorba de ținta, WC-ului!

Momentul culminat al primei zile a fost când a venit să împartă pentru fiecare dintre turiști câte un pachet de 3 pagini unde era trecut programul și alte informații despre câte procente avem reduse, dacă mai luăm un pachet turistic. Și bineînțeles hârtia mult așteptată cu hotelurile și adresele respective. Dar a venit cu o surpriza. Dinspre ghid a venit un miros de alcool, lucru care avea să fie la modul obișnuit în fiecare zi. Nasol. Aveam excursia viselor mele și el venea cu tot felul de surprize neplăcute.

Senzația neplăcută avea să continue cu modul de condus al șoferilor, unul care era foarte agresiv. În special unul dintre cei doi șoferi, avea acest pedigriu. Celălalt era diferit, dar avea obiceiul de a pune frâna mai mult decât celălalt. Nu am înțeles de ce purta ochelari de soare când era soare afara, dar purta și ochelari de vedere. Aveam să îmi explic acest lucru prin faptul că purta ochelari de aproape, pentru că nu vedea să citească fără ei, de aproape. Dar la distanță mergea cu ochelari de vedere! De asta nu mergea cu mașina noaptea sau seara, mai ales.

Drumul spre Ungaria a venit cu o altă surpriză. Știam că punctul de trecere al frontierei este cel de pe autostrada Nădlac, cel care fusese lărgit pentru a trece cât mai ușor și mai repede vama. Dar s-a mers pe vechiul drum european și vechea vamă. Unde am așteptat 40 de minute, timp în care au fost luate actele de identitate din autocar și dupa ce că am așteptat după ele, am fost nevoiți să ieșim din mașină și să parcurgem cei câțiva metri ai teritoriului româno-ungar pe jos. Ce mama dracului, ăștia nu au auzit de drepturile omului? Ce suntem vacii sau oameni?

Apoi a început cursa contra cromometru, parcă eram în filmul Speed. Adică aveam mașină bună, aer condiționat, Euro 5 înțelesesem și ne grăbeam să ajungem primi la hotelul desemnat pentru că în același hotel urma să mai vină încă o maăină de turiști din România de la aceeași agenție OT, dar care făcea altă excursie. Cred Italia 12 zile. Și pentru prima dată de când fac drumul prin Ungaria, am ajuns la Budapesta la ora 20! Ora lor. Unde? Undeva pe lângă Budapesta, la un hotel care avea înscris pe el camere cu 20 euro! Denumirea hotelului OEKOTEL TOPARK HOTEL *** aflat în orășelul Torokbalint de lângă Budapesta, pe strada Topark utca, lângă un mic părculeț de promenadă, unde se afla un lac și pe unde aveai posibilitatea să te plimbi și sa te relaxezi.

Aș putea să mai adaug mai multe despre acel hotel și camerele respective cum arătau, dar mi-am zis că nu îmi doresc să îmi stric buna dispoziție și să fac poze la camerele de hotel și mai ales nu m-am gândit că o să am pe parcursul circuitului, cazări care să lase de dorit. Nu de alta dar cu un an înainte făcusem o superbă excursie Anglia-Franța de 12 zile tot cu stimabili de la OT, dar având un ghid de nota 20!

Așa că noaptea am petrecut-o într-o cameră de hotel cu 2 paturi și o canapea, strâmtă și unde televizorul pe care îl aveam nu avea telecomandă și era destul de vechi. Ce puteam să văd la el? Vreun meci de fotbal care era oricum anost. Nu de asta plecasem să mă uit la fotbal, ci să urmez un drum pe care nu îl mai făcusem niciodata.

Totodata aflasem motivul pentru care mașina se grăbise să ajungă mai devreme la cazare. Ghidul nostru făcuse nu știu ce rămășag, că el va ajunge înaintea celui de-al doilea grup cu un alt ghid, care era femeie și că el nu vrea să fie domn și să lase o femeie să ajungă înaintea lui. Am crezut că misoginismul dispăruse din mintea tuturor bărbaților, dar urma să constat că avea să fie la putere și acest lucru, pe lângă nesimțirea și jignirile pe care le înghițeam pe zi ce trecea excursia. Nu neg că din punct de vedere al informațiilor pe care le acorda timpul necesar, era foarte informat cunoscând pe puțin 3 limbi (germana, spaniola, franceza și probabil și alte limbi, dar l-am auzit destul de rar ca să mă pot pronunța) dar comunicarea cu ceilalți lăsa de dorit. Și anumite explicații care erau date. aveau un mod pe care doar el le înțelegea. Aveam să simt acest lucru pe pielea mea, tocmai la Toledo.

Prima zi s-a terminat încercând să înțeleg unde avea să se oprească acest fel de dialog. Normal ora de mic dejun fiind ora 6.30 și plecarea 7.15, pentru că urma să ajungem a doua zi în Italia, lângă Padova. Un drum destul de lung, de circa 919 km, ce trecea cu o oprire programata în Viena, capitala Austriei. Curios, vremea nu ne-a ocolit. Ba dimpotrivă în Ungaria ne-a așteptat cu o porție zdravănă de ploaie torențială pe care nu o mai văzusem de ceva timp.