O călătorie de vis! Oare? Partea a VIII-a! Toledo

Sau ziua în care am fost părăsiți de ghid cu o hartă xeroxată în mână.

După cum spuneam ziua cu numărul opt sosise. Trebuia să mergem pe traseul El Valle de los Caidos-Monasterio de San Lorenzo de El Escorial-Toledo-Aranjuez. Un traseu regal pe bună dreptate.

El Valle de los Caidos, este un monument construit de Francesco Franco în memoria celor care au căzut în războiul civil spaniol. Acesta a fost construit cu ajutorul prizonierilor politici închiși. Totodată este și locul unde se află mormântul lui Francesco Franco. De altfel în afară de el, încă o persoană mai are mormântul. Construcția acestui sit rivalizează cu Vaticanul, ca lungime și înălțime. De altfel a existat o controversă legat de înălțimea crucii care se află pe munte.

Imaginile vorbesc de la sine. 

În jurul orelor 12 și ceva am ajuns la a doua destinație din program, Escorial.

Monasterio de San Lorenzo de El Escorial este unul din siturile regale ale Spaniei și funcționează ca mănăstire, palat regal, muzeu și școală. De altfel în acest loc sunt îngropați regii și reginele Spaniei. 

Lângă mănăstire locul care m-a fascinat pe mine era Jardines de Real Monasterio. 

Escorial arată cam așa

Main event-ul zilei deja era aproape. Despre Toledo se știu multe lucruri. Nu am să fac istorie. Doar am să spun că este fostă capitală regală, până când Reconquista a consfințit transferarea capitalei la Madrid. O să las din nou imaginile să vorbească. Însă nu înainte de a spune ce s-a întâmplat. În jurul orelor 14.45 am ajuns în Toledo. Surpriza a venit din partea ghidului. Nu a urcat cu noi scările rulante care ne așteptau. A explicat doar din autocar câteva din obiectivele de vizitat și ne-a pus în mână, o hartă xeroxată pe care abia se vedeau obiectivele importante, câte una la două persoane sau la familie. Nu a spus, nu a indicat locul pe hartă unde trebuie să revenim. A spus doar la scările rulante. Deci start joc. Cine revine la autocar bine, cine nu, se pierde. Sau cine este bun la orientare, primește un șut în fund. Aveam să regretăm ziua respectivă. Nu eram doar eu. Timp de hoinărit prin Toledo, până la ora 17!

O chestie care mi-a plăcut la nebunie în Toledo era că printre străzile înguste pe unde treceam, erau puse aceste cum să le zic, cearșeafuri albe, fiu de cort, prinse de case, unde te puteai răcori de căldura soarelui care deja începuse să se simtă. Ce ingenios! Mă simțeam ca și când aș fi în Mexic. Deși nu am fost. La noi de ce nu se gândește nimeni să facă?

La revenirea din circuitul de orientare turistică, am constatat că doua persoane se rătăciseră. Am devenit destul de agitați, în special ghidul, care parcă cineva îi înghițise limba.

Următoarea oprire din program era Aranjuez, dar cine mai avea chef de el, după ce se întâmplase în Toledo?

Aranjuez, reședința de primăvară, de vacanță a regilor Spaniei. Din păcate în interior nu am mai intrat. Era închis. Și apoi în 40-45 de minute, ce să faci?

Așa că priviți imaginile din exterior. 

Deja timpul petrecut în Madrid se apropia de final. Următoarea zi ne aducea ieșirea din Spania spre Andorra și Pirinei, locul unde Turul Franței la ciclism sau Marea Buclă își aștepta participanții. Erau 782 km în total sau 790 km?