British Excellence, ROYAL Botanic Gardens, KEW!

Since I was in elementary school, I have loved two disciplines: history and geography. Later, when I started traveling through Europe, visiting cities that had a special history, leaving mornings early, having camera in my hand making as many pictures as I can, chasing the sun as rising, chasing shadows left by every ray of sunshine or clouds bringing rain. But most of all I like to walk in places full of green, gardens full of flowers, to hear the birds sing and can sit and admire them. Maybe that's why these things I later developed tourism orientation.

Besides these things I love to write in the blog about experience that I have, what I see in my travels and to public my photos for everyone, to see how beautiful and special the place it is.

There is always something to learn from these visits. Places, people, history of the city which makes it valuable for residents.

When I was in college student, the first time when I met with a computer was like a love at first sight. Later computer work, he developed many qualities. I know what components has, I know the hard and the soft and what to do when something goes wrong. These things have become over the years, my passion. Just as is the camera, traveling, hiking in nature, watching a theater and opera.

This introduction was made because I have seen with my own eyes what means British Excellence in United Kingdom.

Și pentru că introducerea a fost făcută, nu am decât plăcerea să vă arăt una dintre cele mai frumoase grădini botanice văzute de mine prin călătoriile mele făcute în această lume. Numai că de data asta EU locuiesc în acest oraș, Londra. Nu mă laud că stau într-un oraș care să nu credeți că doar în centrul său turistic își bate inima mai repede decât într-o grădină botanică. Într-o zi în care o nevralgie dentară supărătoare care nici cu pastilă de nurofen nu a trecut, am crezut că voi uita prin trecerea pragului Royal Botanic Gardens, supranumită și KEW. Probabil că ziua de ieri când cele aproape 18 grade pe care le-am resimțit la soare, m-au făcut să cred că de fapt vine primăvara decât adevărata iarnă. But you know, I have seen, the winter is coming! After 21 december!

Pentru că zilele care trec până când actele vor putea să fie gata, nu le pot găsi alte întrebuințare ori de a petrece timpul prin zona Harrow ori prin a mă plimba cu BUS-ul londonez. Credeți-mă că merită! Chit că drumul în sine este mai lung decât dacă ai merge cu Metro și ieși mai ieftin, pentru că o călătorie costă doar 1,5 lire iar dacă folosești Oyster card, după a treia călătorie taxată, toate celelelate călătorii sunt gratuite. Da, ați auzit bine. TFL te recompenseaza că mergi cu bus-ul și îți face cadou toate celelalte drumuri. Unde ai mai văzut așa ceva? Nici măcar în România. Și este cel mai frumos mod de a vedea Londra, de sus. Apropo de călătorii. Pentru mine Metro mi se pare cel mai dificil mijloc de transport. Când merg, nu există viață în el. Oamenii sunt tăcuți. Vezi tot felul de persoane. Din când în când mai zâmbești la cineva. Daca îți primești înapoi zâmbetul e ok, dacă nu, te faci că te uiți pe pereți în căutarea stației de oprire. Nu de alta dar pe urmă de acuză că ești prea îndrăzneț și te trece la hărțuire. Și este și scump ca preț. Când treci dintr-o zonă în alta ești taxat diferit. Poate acest mijloc de transport este preferat de clasa de mijloc sau de cei cu banii care sunt și zgârciți la vedere. Nu pot să plătesc pe lună peste 190 de lire doar să-mi fac abonament și să circul cu Metro tot timpul. Sau cu DLR-isimo! Cum știu o persoană care se tot plimbă cu el, fiind atât de îndrăgostită de el, de parcă ar fi un Hero în straie de zale. Hai să fim serioși. Este un moft să călătorești cu metro. Mai bine sărac, dar bogat în a cunoaște viața de la periferie. Că veni vorba de asta. Prin călătoriile mele cu bus-ul, am descoperit o lume absolut fascinantă. Undeva prin apropiere de Wembley se află o comunitate indiană, unde de fiecare când trec între Clayton Avenue și High Road Wembley pe ruta 483, mirosul specific al mâncărurilor indiene îți intră prin tot corpul. Ce mirodenii, ce ceapă! Îți vine să cobori exact ca motanul din filmele Disney după mirosul de mîncare indiană. Și ce să mai spun de magazine. Vezi peste tot celebrele lor îmbrăcăminți, colorate mai ca rromi noștri. Luz, dacă ai știi ce este aici, sigur ai da buzna cu tot cu Irina direct parașutată.

Într-adevăr ziua a fost destul de lungă pentru că drumul făcut de dimineață cu o oprire în Richmond Park – care mi s-a părut cel mai sălbatic parc văzut vreodată – am ales să văd și Kew Gardens. Și am ales numai bine, la apusul soarelui. Este uluitor. Chiar dacă timpul de stat a fost scurt, aproape 1 oră și 10 minute, suficient cât să pot spune că dacă aș muri aici, aș prefera ca cenușa mea să fie aruncată acolo. Ora de închidere este pe timp Winter, 16.15! eu ajungând deci în jur de ora 15. Am intrat pe Elizabeth Gate de unde vă prezint British Excellence. Mai precizez că a trebuit să plătesc un bilet de intrare de 10 lire, pe care nu îl regret. Față de altele care le-am făcut și m-au costat uneori și mâncarea pe ziua respectivă, acesta a fost pentru mine o bucurie. 

Enjoy the life.