E(u)frosina is back on the track!

Diminețile devreme, când nici măcar lumina zilei nu încearcă să se dezmeticească și să vadă dacă este hotărâtă să își de-a drumul sau nu, metroul este adormit. Nimeni nu spune nimic. Vezi cum pe la ora 6:35 lumea doarme efectiv (printre care și eu!) în drum spre serviciu. Serviciu? Da, pentru că într-un final neașteptat a fost să fie că fix la 3 săptămâni de la venirea mea, să pot spune, finally! I have a job. Yeahhh! Cât de happy credeți că eram? Nu aveți idee. Dar știți ce este mai greu? Să mențineți serviciul acela, altfel reveniți la aceeași fază, de, no job! Lucrurile au luat exact întorsătura pe care trebuia să se întâmple. Dar să o luam pe resumate. Rămăsesem la faptul că în săptămâna în care am primit National Insurance Number, am plecat pornit să îmi fac și formalitățile pentru a primi și cardul bancar sau de fapt cont bancar în U.K. Am plecat cu gîndul că aceea programare pe care o făcusem în Stanmore, putea să fie anulat și să îmi fac cât mai repede contul. Nope! Credeați că aici este diferit? De unde. Am primti răspuns că nu se poate și că programarea pentru 5 January 2017 rămânea în picioare. Are you jocking, întreb eu. Nu, noi așa lucrăm. Nu putem să anulăm programarea. Ok, mi-am zis eu. Sunt destule sucursale Barclays în toată Londra asta care să-mi facă cont în ziua respectivă. Așa că am plecat în centrul comercial Harrow sau cum i se mai spune Harrow Centre Town și am încercat să depistez sucursala băncii de mai sus. Am mai depistat și alte denumiri de bănci care erau una lângă alta, în ideea de a avea și o variantă de rezervă. Am intrat în sucursală și acolo am întrebat cum pot să-mi fac cont, având numărul generat de referance number. Mi s-a spus cam aceleași cuvinte ca și în cealălaltă sucursala (care era totuși mai mică, de comună să nu blamăm!) și că nu se poate decât după sărbători. Hey, voi chiar glumiți, nu. Și eu ce fac în acest timp, întreb, și persoana respectivă m-a rugat să aștept puțin. După un timp a venit cu o hârtiuță în mână în care era scris: ANDREEA! Hait, mi-am zis, nici aici nu pot scăpa de numele acesta? În fine când a venit momentul respectiv, mi-am dat seama că era româncă, pentru că după ce mi-a dat pașaportul pentru a face copie și după NINo, a început să vorbească în română. De aici, nu a mai fost decât un pas. Contul a fost creat și urma să vină cardul în 5 zile lucrătoare, adică de fapt tot după sărbători, pentru că Royal Mail ar fi fost în grevă la fel cum se întâmplă și cu regionala Southern Railway care de mai bine de o săptămână se află în grevă. Ei spun pentru îmbunătățirea calității transportului. Apropo de transporturi. Aici trenul e la mare căutarea. Dacă ați vedea cu ce viteză merge Virgin train prin gări, îți vine să-ți dai palme. Zboară! Efectiv. Cred că trece prin gările de metrou, cu cel puțin 150 km/h! Păi da, că ne aflam în patria căilor ferate, doar nu ați uitat de Stephenson, cel care a constuit prima cale ferată.

Deci după a doua încercare, contul a fost creat și urma să pot trece la faza clară de a avea job. Pentru că aici ești obligat să ai cele două lucruri: NINo și cont bancar, pentru că toate plățile sunt realizate transparent. Orice sumă de bani intrată în cont este supravegheată pentru a nu se crea confuzia că ești furat la impozitare sau vrei să furi sau să ascunzi sume de bani, cum fac toți parlamentarii noștri.

După exact 21 de zile din momentul debarcări pe pământ englezesc, am fost chemat la un trening (care am înțeles că va fi plătit în limita a 21 de ore. Asta este bine.

Viața în metrou devine interesantă după ora 16, când hoardele de călători încep lungul drum spre casă. În cazul meu, uneori durează și 2,3 ore. Asta dacă aleg bus-ul, dacă nu, în cel puțin o oră și jumătate pot spune Home, sweet Home. Uneori pe lângă stația de metrou Waterloo (pentru că în apropiere de gara Waterloo, se află job-ul meu!) vezi oameni ai străzi și uneori te gândești că nu vrei să ajungi la fel ca ei. Stau înveliți în pături și apărați de câini ciobănești care aduce a românești. Te pune într-o ipostază dură, pentru că nu cred ca dacă ați fi în locul meu ați gândi că vouă nu vi s-ar putea întâmpla acest lucru. Nu este ușor să trăiești în Londra. Asta se dovedește din bruma aceea de bani care a mai rămas în buzunar și care se puținează pe zi ce trece. Aproape că îmi este frică să mai tot număr să văd ce a mai rămas. Sigur vi s-ar face pielea de găină.

Apropo Cosmin Dragoste, am făcut cunoștință și cu Sobahari (fata indiancă!). Nice name, nu? Definitely, nice girl. Am mai întâlnit la job-ul meu în prima zi acolo, o fată care era după păr irlandeză, clar. La fel și fața o trăda. Așa că până la întrebarea< Are you a irish girl?> nu a fost decât un pas. Normal, dar pe jumătate, îmi răspunde ea. Din Cork, mi-a mai dat ea răspunsul. Părul ei avea o nuanță de cărămiziu, roșcat iar fața roșie parcă cineva o alergase.

V-am spus că pentru mine ziua are aceeași denumire, Luni, că vineri sau sâmbătă au trecut atât de repede (mai ales că am și lucrat). Azi în schimb am făcut avioane de hârtie, în metrou. La întoarcere, după ce am încurcat linile de metrou (prima dată de altfel), spre stația de destinație, încercând să adorm de obosit ce eram, mi-a atras atenția persoanele de lângă mine. O familie de indieni, cu doua fete, care aveau atâta energie în ele că părinții erau neputincioși. Pesemne că veneau dintr-o vizită în centrul Londrei, pentru aveau cu ei harta. De fapt una dintre hărți. Am auzit când a spus una dintre ele că vrea să facă un avion din harta imensă. Le-am spus că nu prea merge, fiind hârtia mult prea mare. Nu au ascultat, de altfel nici de mine nici de părinți. Atunci m-am hotărât să le fac cadou un avion de hârtie făcut de mine. Am cerut voie să rup din hartă și am făcut prima dată un avion, însă nu cel pe care îl vroiam inițial. Uitasem cum se face avionul tip rândunică. Am sperat că o să-mi aduc aminte pe parcurs. Prima dată nu. A doua oară am reușit. Păi da, să aibă și a doua fetiță un avion de joacă! Am avut noroc că memoria încă selectivă, nu dă rateuri așa des și înainte să părăsească metrou fetița și-a primit avionul. Wow! Nu mai văzuseră un așa avion. Era entuziasmată, mai ales când ajungând afară, vroiau să dea drumul bestiei. J Da, frumoasă copilăria. Doar îmi mai aduc aminte din când în când, cum era. Ne-am maturizat mult prea repede, unii. Alții nici acum nu au încă sânge în instalație și să își dorească o asemenea aventură.

What a hell I’am doing here? Cred că întrebarea asta mă v-a urmări toată viața de acum încolo. Sper în bine nu în rău. Have a good night! Aici Harrow, undeva spre Belmont, orele înaintate deja. Mașina de spălat își face treaba. Înainte de Christmas, care se aude într-una pe străzi. Încă nu simt magia Crăciunului. Poate pentru că sunt prea obosit să mai cred în Moș Crăciun …