First week, first mistake! First help, first happiness!

Cum naiba să reușești de la primele zile să încalci toate regulile impuse de tine și sfaturile primite? Încă nu am răspuns. Poate pentru că m-am precipitat. Căutam chirie la oricine, numai să mă poată ajuta. Dar în cine să ai încredere? Aflasem de un italian Fiorella. Așa își spunea până am dat cu ochii de el. Un bărbat, care venise în Anglia să facă bani din închirierea camerelor cheap, zicea el. După ce m-a aburit cu un loc de ajunsesem să-mi blestem și ziua când am plecat, am zis să am încredere în el. Mare greșeală. Dacă îl vedeți fugiți de el. M-a dus într-un loc aproape de Teatrul Odeon, unde avea el o cameră cu 2 paturi. Eram primul. Când am ajuns la casa respectivă (care de fapt era ditamai de blocul!), primul lucru care m-a oripilat a fost mirosul de pui ars în tigaie sau cuptor, că nu am înțeles. Unul dintre locatari, un grec, care probabil era supărat pe viață și vroia să se omoare! (să nu zicem că putea să arunce dracu casa în aer cu puiul ars la cuptor) iar în toată casa era fum de și hainele erau impregnate de mirosul de pui ars. Și eu care vroiam să miros a Londra, nu a pui ars! Dacă aș fi stat să chibzuiesc mai bine, nu ajungeam în situația de a pierde rezerva mea de bani. Vorba ceea, primit cu împrumut, tot ca împrumut se duc! Băi, vorba asta e sfântă să știți. Și chiar s-a adeverit în cazul meu. Făcusem prima greșeală capitală. Nu am calculat bine pașii și am ratat ca un începător. FIRST MISTAKE like FIRST BASE. Se va vedea mai târziu dacă a avut vreun rol sau efect.

Foarte ciudat, prima dată când am dormit două nopți la un hostel (normal, trebuia să fie un început în toate, nu?), am făcut cunoștință cu o fată poloneză. Ola Uwasohicz, din Warsaw. Ce ironie! Cu câteva zile înainte primisem o ofertă de muncă în Polonia, la Lodz. Pentru că era Capricorn și ea (parcă 17 ianuarie!) a fost de o prezență deosebită. M-a încurajat în tot ce fac. Mi-a spus că această experiență de viață îmi va creea mai târziu oportunități și să nu iau totul ca o piedică, ci ca una din multele lecții. Prinsesem drag de ea, mai ales că am ajutat-o cu un telefon în momentul în care își pierduse prin pat mobilul. Așa m-am făcut cu un număr de Polonia! Nu că nu i l-aș fi cerut mai târziu, pentru că, chiar am cerut aceste date pentru a ține legătura. Mi-a zis că atunci când voi avea job, să-i trimit un mail (da, am cerut și așa ceva!). Ce înseamnă să fi înconjurat de Capricorni! Luz, dacă ești pe fază, chiar îmi lipsești cu vocea ta.

Am acceptat până la urmă să locuiesc cu chirie la cine alții decât la români. Aici parcă îmi aduce aminte de acasă. Cam multe gongi, de bucătărie. Știi cheia primită are și asta un dichis. Sper să nu pățesc la fel cum am pățit cu italianul, care după ce mi-a lăsat 2 chei, când m-am întors cu bagajul principal, cărat numai de mine nu știu cum, una din chei nu se mai potrivea la ușă! De aici a intervenit marea schismă. Păi dacă tu faci așa ceva, după ce mi-ai probat cheile în fața mea, și să spui că ești fair, atunci ai venit în Londra să faci afaceri pe spinarea migranților, care de fapt și de drept și tu ești. Cine știe ce ar mai fi făcut. Rămâneam fără bagaje și cu banii dați, care oricum nu am mai putut să recuperez garanția. Rezerva mea era ștearsă. Acum e rândul să chibzuiesc fiecare ban, pardon penny.

După amiaza zilei în care m-am mutat, a trebuit să aleg între a căuta pernă, lenjerie de pat și pătură (astea nu le am incluse în preț!) și a pleca spre centrul Londrei, am ales să îmi înec amarul în poze făcute și nu numai. M-am gândit să vizitez o bună prietenă. Aglomerație de nu știai unde să mai pui piciorul. Totuși, sunt uimit că drumul de la Oxford Circus până la Knightsbridge și apoi până la Piccadilly Circus l-am făcut fără să mai deschid GPS-ul sau harta. Londra m-a dus. M-a plimbat. Faptul că am memorie fotografică și mai zic eu și selectivă ca de altfel și orientare destul de bună în spațiu (afară că în interior sunt varză!) mă ajută mai mereu. Dacă m-ar fi ajutat mai devreme ….

A, și să nu uit! Am ajutat, ca orice bun Samaritean (doar mă știți că și acasă fac asta) o englezoaică. Tipa era interesantă. Părul blond, rujată bine (dacă este să vă uitați la englezoaice, o să vedeți ce bun gust au în a se farda, ruja și a arăta bine în orice moment), îmbrăcată în piele. Și vroia să ajungă la Wembley Arena. Pt că eu deja știam drumul fiind de fapt drumul meu, i-am spus că poate să meargă cu acest metrou. Linia Bakerloo. Deși prima dată nu a crezut, săraca fată credea că o mint, am stat lângă ea, i-am explicat cum să meargă, pt că la Queen’s Park trebuia să așteptăm următorul metrou spre Harrow & Wealdstone. Și mai surprinzător a fost faptul că ea a rămas lângă mine. Lângă scaunul meu în metro. Fapt care mi-a demonstrat că viața îți oferă de fiecare dată situații pe care să știi să le poți pune în valoare. Atunci când am întrebat-o, tu nu ai mers niciodată la Arena, surpriza a fost și mai mare când a spus, NU. Frumoasă a fost reacția ei, când văzând Wembley, fața i s-a luminat. Am întrebat-o, Are you happy? Yes! a spus ea și mi-a zâmbit. Înainte să oprească metroul, mi-a mulțumit, mi-a bătut umărul iar eu i-am urat, Have a nice day and Good luck! Mulțumită ei, mi-am urmat din nou drumul spre noua mea casă. Dacă am în fiecare zi asemenea momente, este imposibil să nu te privească ceilalți cu alți ochi. Hmm, și ce ochi am văzut astă seara când mă întorceam de la Oxford Circus și Harrods! A oprit la Regent's Park, dar avea niște ochii. Nu pot să-i uit! Ne priveam uneori pe furiș fiecare la celălalt.  Avea un frumos machiaj, ușor prelungit ochii, ca două mărgeluțe. Avea piercing în ureche pe lângă clasicul cercel. Nu merită să povestesc ce mi-aș fi dorit următorul pas. Nici nu îmi venea să ajung acasă. Doamne, de ce nu mi-ai dat mintea de pe urmă mai devreme? Ciudat, îmi plac englezoaicele. Este o afinitate între mine și ele. Nu, nu sunt grase. Sunt mult mai finuțe și plăcute la vedere, decât italiencele sau cremoasele mele. Iar români sunt cu zecile dacă nu cu sutele. Le auzi vocile peste tot. Hai, în magazinul ăsta. Aud eu o voce de român și era Mango de pe Oxford Circus.  Spanioli, indieni, italieni, ruși, polonezi, cehi, chinezi, coreeni, unguroaice, francezi și arabi. Nu le știu națiile.

Iar seara se apropie cu pași repezi. Eu, încă fără pătură, pernă și lenjerie de pat. Doar cu mintea la altceva. Ce naiba, trezește-te! La cât sunt de obosit, sigur aș pica din picioare.

Good night!