News flash from London

Aici timpul trece diferit. Harrow arată sau aduce mai mult ca un cartier de la marginea Bucureștiului. Sunt mulți români, indieni, polonezi, arabi, negri (mă rog, ca să nu-i supăr, de culoare). Uneori seara după ora 20-21, când mai ajung câteodată, văd mereu găști strânse în dreptul unor magazine. Chiar îți este frică să treci prin dreptul lor. Drumul în sine până acasă nu ține mai mult de 2 km de la magazine. De prima când am ajuns, am reușit să învăț drumul de la stația de metrou Harrow & Wealdstone și ulterior de la locul de oprire a bus-ului, fie că este 182 sau 186. Pe aici nu vezi tot timpul în ferestre beculețe sau pomi de Crăciun sau chiar și celebrele colăcele agățate de ușă, semn ca nu toată lumea este bogată sau cu dare de mână. Uneori mai vezi câte o familie cum se pregătește să ia masa sau când se apropie weekend-ul petrecăreți care stau mai mult timp pe la restaurant. Viața aici nu seamănă deloc cu ceea ce credeam eu înainte să plec. Nu știam de exemplu că voi vedea în plină zi, cum o fată își pregătește un joint (pentru cei care nu știu, o țigară cu iarbă!) în metrou. Sau de ce nu cum se rujează. fardează sau își pieptănă părul. Nu mă așteptam să văd șoareci pe lângă Tamisa, aproape de Westminster sau Casa Parlamentului Britanic. O să spuneți și ce dacă, și la noi sunt. Da, dar uitați că ei sunt responsabili de celebrele boli care au pârjolit capitala Imperiului Britanic și au produs ciume pe care nici acum nu le putem stăvili, cu toată medicina modernă pe care o avem. Citeam zilele trecute, legat de mersul cu metro, că au avut tot felul de atacuri împotriva musulmanilor. Pentru că de ceva timp am descoperit doua tabloide pe care le pot citi, gratuit, adică The Evening Standard și Metro (asta îmi aduce aminte de Adevarul) și pentru că neavând cu cine să progresez sau să îmi îmbunătățesc engleza mea (vorba unei persoane!), merg și le colectez de la orice ieșire de metro. Așa că, vorbeam, în ele mai găsești tot felul de știri iar în ele apăreau aceste știri cum un bărbat ar fi înjunghiat pe un alt bărbat de origine arabă, de mai multe ori, punându-i viața în pericol. Sau alt caz, cu al unei femei care într-o gură de metrou a fost împinsă de 2 bărbați pe scări ajungând săraca femeie să se lovească cu fața, în cădere. Toate acestea întâmplate, după orele serii. Poate de aceea am renunțat la timp să mai merg cu metro. Dar chiar și cu bus-ul există persoane certate cu civilizația. Păi da, ce credeați că doar în România există așa ceva? De unde. Îi vezi peste tot. Aruncă, hârtia pe jos, țigara pe jos. Dar adevărul este că ei nu sunt britanicii adevărați. Sunt emigranți, suntem și noi printre ei. Am văzut într-o seară întorcându-mă cu bus-ul cum un individ, deși era un semn foarte clar că nu ai voie cu băuturi alcoolice în bus, cum bea berea una după alta. Nu am înțeles apoi de ce a început să bată cu piciorul în podeaua bus-ului, poate pentru că șoferul nu a vrut să treacă pe culoarea galbenă a semaforului. 

Și pentru că weekend-ul se apropia cu pași repezi, am hotărât să urmăresc un film. Apropo de TV. De când am venit în Londra, până în seara meciului de handbal România-Germania, nu urmărisem nicio emisiune. Pentru că nu am televizor! Însă pentru că fiind o persoană inteligentă, am capacitatea de a urmări pe calculator aproape orice televiziune. Doar conexiune de net să am cum trebuie. Revenind la meciul de handbal pentru locurile 5-6, am văzut ultimele minute în care fiecare echipă era gata gata să dea lovitura de grație celeilalte. Iar ultimul minut a fost de agonie. Să o vezi pe Zamfir cum se prăbușește în fața barei asemeni unui crucificat, a fost greu de urmărit. Să nu uitați că eu pe Zamfir o cunosc de mai bine de 8 ani, timp în care pe când SCM Craiova era la începuturile handbalului și se chinuia să promoveze din Divizia B în Liga națională, mereu luptele de promovare se făcea cu LPS Slatina, unde Cristina și surorile Pătuleanu făceau legea. Așa că Daniel, eu știu ce îi poartă capul. De atunci o vedeai cu aceea săritură atipică unei jucătoare de handbal. Tot timpul făcea pași, fault în atac, etc. Dar în seara respectivă, sincer, mi-a lăcrimat ochii pentru că era vorba de România. Încă simt că sunt mândru că am originea de român. Problema se pune la ceilalți care se comportă diferit. Și asta te face să te schimbi. 

Revenind la film, am ales să văd Allied, film cu Brad Pitt și Marion Cotillard. Nu știam povestea. Mai puțin faptul că undeva mă atrage atât de tare Covent Garden (poate pentru că Opera este acolo și de ce nu, încă o aștept pe Renata Vari să vină măcar o dată să cânte, dacă nu un colind măcar o operă de Verdi!) și am ales să-l urmăresc în cinema Odeon Covent Garden. Deosebit. Cochet. Aducea a Modern. Scaune confortabile, însă frig. Prea frig pentru o dramă atât de romantică. Filmul în sine are multe momente care te ține în suspans, dar două dintre ele au fost pline de dramatism și o pasiune rară văzută în filmele cu Pitt. Poate de la acel film Meet Joe Black, Pitt nu a mai avut filme cu scene deosebite. Momentul în care Marion dă naștere unei fetițe într-un spital dintr-un oraș (Londra) bombardat de nemți în cel de-al doilea război mondial (ciudat film am ales, să văd tot Londra!) și momentul scrisorii lui Marion (personajul Marianne în film) când îi povestește fetiței ei ce viață a dus ea (pentru că ea o să vedeți ce se întâmplă-nu vă răpesc finalul filmului-are un puternic moment emoțional). Ei bine nu poți să nu lăcrimezi la asemenea momente. Și nu am fost doar eu! 

De ceva timp tot mănând tiramisu. Nu o făceam atât de des acasă și o fac aici. Nu știu de ce. Poate nevoia de dulce sau nevoia de a mă simți mai puțin singur. Sau că vreau să văd o anume persoană din magazinul ASDA. Acolo mergi, îți iei produsele iar plata o faci la o casă fără casier. Șmecher, nu? De ce să aștepți după alți, când poți să o faci mai repede. Prima dată a fost, prima dată. Normal. Lucru nou. Dar am avut un ajutor. O fată, indiancă. Și frumoasă pe de o parte. Părul lung, negru. Piercing în nas. Partea dreaptă. O să mă întrebi Cosmin, cum dracu reușesc să văd atâtea lucruri la cineva. Nu știu. (A, Cosmin să nu uit, altă expresie citită de data asta. Să vedem dacă o nimerești: GTFU! Hai că nu o ghicești. GROW THE FUCK UP!). Poate pentru că sunt prea atent la ce se întâmplă în jur. Sunt atent la detalii. Am aceste lucruri distribuite în mine. Mi-aș dori să reușesc mai multe, să pot lega prietenii. Chiar îmi lipsește o persoană cu care să pot sta de vorbă și să nu mă mai simt atât de singur. Ce să mai vorbesc de Crăciun. Pe când unii își fac planuri de petreceri la gura sobei sau în jurul pomului de Crăciun, eu mă gândesc când îmi vine hârtia de care depinde viitorul meu aici. Dar simt că vine și este aproape momentul acela. Pentru că azi am primit o veste bună. Am primit bani înapoi pe Oyster și știu și de ce. Asta rămâne să o ghiciți voi. 

Și pentru că se apropie Crăciunul, vă urez să aveți parte de cele mai frumoase momente petrecute alături de cei apropiați. 

Eu, din Londra (Harrow, aproape de Belmont) vă urez un Crăciun deosebit, cu multe dorințe.împlinite... eu încă nu știu ce voi face ... pentru că în ziua de Crăciun nu funcționează niciun transport, fie el bus sau metro. Thanks Tfl ...