Back from Hell!

Undeva spre Câmpiile Elizee, un OM muribund, aproape, doborât de o boală, aparent atât de ciudată , dar surprinzător de comună, că nici el nu înțelegea ce se petrece cu propriul corp, acel OM, avea un picior peste Styx și unul în barcă. Unde mergi, întreabă barcagiul. Acasă, aici am terminat misiunea, dar m-am îmbolnăvit de dezamăgire și am rămas fără speranțe. Haide, urcă, dar știi drumul costă. Ai cu ce plăti? Drumul? Nu, nu mai am nimic, cu ce să plătesc? Singurul bun de preț este sufletul. Asta e singura comoară pe care o mai dețin. Barcagiul, își trase gluga pe cap și aprinzându-și pipa din care trăgea cu foc, a dat din cap aprobând. De partea cealaltă ne așteaptă Sf. Petru cu cheile de la Împărăția Cerului ... 

Când simți că te apropi de prăpastie, singura cale este rugăciunea. Dar unde să te poți ruga? În casa unde urletele copilului sălbatic te aduce în pragul disperării? În casa unde până și în valiză gongile au reușit să îți ajungă? În casa unde doar după ora 21.30 ai căldură, că vezi doamne nu se declanșează centrala, de cald ce este în casă, deși afară este frig și ceață? În patul în care dormi, unde ești mușcat din locul unde ai dat sânge pentru a afla dacă ești sănătos sau ai vreo boală anume? În ziua în care ai decis să renunți la acel vis, ești invadat de o căldură care nu se mai termină. Am febră? Probabil. Ai luat antibioticul? Cred că da. Atunci de ce mai ai febră? Pe pereți se văd urme de igrasie, adunate în linii negre ce se măresc pe zi ce trece. Astea nu erau acolo, când am venit? 

Și totuși, de ce acum? Pentru că misiunea mea s-a încheiat. Pentru că totul s-a sfârșit. Am venit pe ușa din față și am ieșit mândru, pe aceeași ușă din față. Portarul? Nici nu și-a dat seama că eram acolo. Nici măcar recepționerele nu au văzut că trec prin fața lor. Acum o oră eram la masa de prânz, față în față, ne zâmbeam unii la alții, ca fariseii. 

3 ianuarie ... și azi am febră. Dar este ziua mea liberă. .. Ciudat, afară este soare. Eu obișnuit să văd zăpadă, pentru că de fiecare dată în ultimii ani, Cel de Sus îmi făcea o bucurie și ningea. Ningeeee, Mihai, ningeeee .... se aude glasul alor mei în mintea mea ... ce departe sunt ... iar eu sunt în groapa asta, de unde nu mă pot ridica de niciun fel ... tu ai vrut ... da, eu, și? .... meriți? nu, nu merit asemenea chestii .... gândește-te că dacă nu reușești, ia-o ca o experiență, ca o vacanță, ca o excursie de o lună ... nu, nu eu nu mă duc în excursie .... eu am un scop, știu ce am de făcut.... lasă-mă .... ce mai contează aceste cuvinte, când de ziua ta, ești bolnav și nu poate nimeni să te ajute iar urletele astea din casa asta, parcă sunt făcute să te scoată din minți.... nu pot mânca ... am conserve și nu pot să mănânc nici măcar o felie de pâine ... ridică-te, forțează-te, îmbracă-te și mergi și mănâncă ... ia un nurofen de răceală și o să simți că trăiești ... banii nu au intrat ... când trebuia să intre? ei spuneau pe 31 iar dacă nu pe 1, dar au trecut zilele ... mail ... am primit ... spun ca pe 6 o să îmi încasez banii .... cu ce risc? sănătatea distrusă .... am un picior în Iad deja și nu știu cât timp mai am ... bilet de avion ... home ... Bobotează .... nu pot ... anunță gerul Bobotezei ... Wizz Air, din nou... fucking price ... 126 lire pentru un singur drum, până în Craiova? Voi chiar sunteți nebuni, nu? Și îl voi avea din nou pe căpitanul grec, ce căruia mi-am dat cuvântul că nu mai plec niciodată cu avionul noaptea .... Întrebare pentru Wizz Air ... de ce costă un bilet atât de mult doar pentru Craiova și pentru București, care este mai departe de Craiova, costă mai puțin? Este un semn de întrebare în managementul vostru ... 

 Windsor, din nou. Cercul se închide, din nou. ... Ca paradoxul să fie complet, tot din Waterloo am pornit... și ca de fiecare dată, nu am cum să mă rătăcesc. ... Saint John, Church, în ziua de Bobotează ... uite cum am fost atras de El în ziua aceea, fără să știu... Liniște ... se aud pașii și lemnul de sub presiunea pașilor asupra lui ... o rază de soare ajunge din nou prin vitraliul bisericii ... aprind o lumânare încercând să mă rog la Cel de Sus ... ajută-mă să ajung sănătos acasă .... învață-mă să uit toată negura abătută asupra mea .... surprinzător azi, soarele mi-a dat speranță că mă voi simți mai bine ... ce trenuri .... scaune comode, dar geamurile tot la fel ca la noi ... prăfuite, dar parcă mult mai întregi... 

Depozitul ... eu plec... vreau banii înapoi ... nu se poate... de ce? pentru că trebuia cu cel puțin o lună înainte să ne spuneți ... dar eu știam că mă voi îmbolnăvi, atât de rău? nu contează... și ce propuneți? să vă las cei 270 de lire gaj? nu știm ... propunere ... vă las jumătate din sumă și îmi dați înapoi jumătate...  nu. nu? atunci, vă las 170 de lire și îmi dați măcar 100 de lire înapoi. ... nu. nu? moldoveni nenorociți ... ce vreți? nu știm... dar nu am niciun contract cu voi, cum poți să îmi cereți așa ceva ... mâine la ora 8 eu plec și vreau banii mei. nu se poate ... atunci să vă vadă Dumnezeu, pentru că furați de la un muribund banii. ... oamenii fără frica Celui de Sus ... sper că cei care vor vedea această adresă HA7 2BP , Vernon Drive no 5, să fugă cât pot de ea. ... aveți grijă .... am mers și am crezut că pot avea încredere în români până la capăt .... 

Ziua zborului ... din nou ploaie ... burniță ... metroul aproape să mă uite pe peron ... cică acesta nu oprește în stație, dar el era acolo .... Victoria Coach Station, cu 2 ore înainte de plecare .... ciudat, toate bus-urile veniseră la timp până la ora 12, iar acum nu mai vine și este 12.20! Late! Ar fi trebuit să-mi dau seama că acest pământ îmi refuză dreptul de a pleca .... check in ok! dar controlul vamal, o nebunie. Toate cursele aeriene erau cu mari întârzieri, iar vama avea timp mediu de 25 de minute! Din nou găleata cu surprize .... ghetele? jos? noroc cu o vameșă care mi-a spus că nu e nevoie ... trec prin bariere ... nimic .... ce să fie? dincolo era un haos ... un italian era întors pe toate fețele ... nu avea pantofi în picioare .... era pus să se așeze cu un picior cu spatele pe o cutie... amprente ... apoi ca la americani ... pus cu mâinile pe o suprafață și controlat corporal și cu bagheta ... omul chinuit, aproape că își ieșise din nervi ... de ce eu? cutia cu surprize se blocase pe undeva .... se stricase mecanismul de rulare ... după 30 de minute ieșisem din vamă .... ce mai contează acum ... toată ziua a fost în întârziere totul ... se anunță avionul ... 35 minute ... ok ... apoi o oră ... nu mai este ok! .... când mă uit pe tabelă ... toate avioanele o luaseră razna ... niciunul nu era la timp .... ce naiba ... din nou control la îmbarcare ... una se încăpățâna să facă totul ca la carte ... niciun bagaj în plus față de ce aveam pe bilet ... ajuns pe pistă ... din nou ... locul 20D ... în avion o mare de oameni se călcau pe picioare ... nu aveau loc unde să-și pună lucrurile ... toate compartimentele erau pline de alte bagaje ... îmi trece prin cap un gând ... dar dacă la decolare se constată că greutatea avionului este prea mare și turația motoarelor nu este cum trebuie? ai văzut tot felul de accidente pe National Geographic ... aerul rece poate să fie cauza ... decolarea a fost ciudată... același echipaj, dar diferit comportamentul ... nici nu am simțit că eram în aer .... drumul în regulă până în momentul în care am cerut un sandwich cu ceva la o stewardesă. ... nu mai avem ... nu mai e nevoie ... îmi este foame ... este prima dată când în avion îmi vine foame ... o fi de vină cele 15 kg lipsă? blugi îmi cădeau de pe mine .... după aproape 2 ore de la decolare începe adevăratul zbor ... zdruncinături, zguduieli drumul deja începea să nu mai fie lin. ... apropierea de aterizare deja devenise un chin .... avionul deloc nu era drept ... se înclina când în stânga, când în dreapta ... am crezut că am aterizat de două ori ... doar o singură dată se pune ... pe pistă surpriză.... era zăpadă ... cum naiba a reușit să aterizeze? de data asta i-aș pupa tălpile ... bagajul de cală deja era în mână ... la vamă cică am căciula și ochelarii prea în cap ... și ce să fac? să-mi dau jos în propria țară pentru că mie frig? nu mai contează .... am ajuns ACASĂ ... cu o lună și ceva plecasem fericit că îmi găsisem casa adevărată, dar sincer m-am întors dintr-un Iad. Nu m-am întors cum credeți voi cu coada între picioare. Dimpotrivă, m-am întors învingător. Nu al lui Napoleon, din bătălia de la Waterloo ... dar cu ce preț? Credeți că este mai important banul decât propria fericire? Sau decât sănătatea? 

... undeva se aude printr-o ceață fluieratul barcagiului nostru. ... Ce crezi că vei găsi dincolo? Iadul, în niciun caz. Am fost în el, știu cum arată. Poate că voi găsi o oază de liniște, undeva pe acolo ....